imaginea utilizatorului Madim

A șaptea minune

Din ciclul " Ore în șir..."

nu vreau să-mi spună nimeni
unde se sfârșește copilăria
știu că s-ar putea spune despre inima mea
că este asemenea unui ochi de copil
n-ar exagera nimeni cu asta
eu aș putea spune despre copii că plâng
că au în colțul ochilor sentimentul realității
dar, nimănui nu-i pasă
așa ceva nu durează
tu, zâmbește cât poți, acum
când te ating cu această inimă
când te privesc cu acești ochi
vino în brațele mele
să nu te pierzi
să-ți țin fruntea în palme
hai dragul meu
zâmbește-mi cât poți
inima mea e și sărată și dulce și are multe culori
inima mea e lovită de ploi
uite-mă aici în camera goală
stau ca un copil care are dureri de burtă
mă cred într-a șaptea. minune că nu am cumpărat și flori
pentru că de la naștere încoace
după atâtea ploi și acoperită de frunze
nu mai știu ce e inima
unde e sufletul
și din cauza asta zâmbesc
pentru că e mai bine
să evit pe cât posibil definițiile

Comentarii

Citesc aici un text care vorbeste despre carpe diem dar sfarseste pana la urma intr-o reverie, stilul confesiv nefiind poate cel mai potrivit si de aici contradictia ce conduce la o poezie fara prea multa forta, apropiata mai mult ca gen lamentatiei. Poate nu e treaba mea, fiecare autor isi are propriile preferinte, dar imi fac datoria sa-ti spun ca ciclul tau, "Ore de..." este foarte des utilizat in lirica feminina contemporana, exemple gasind chiar foarte aproape de noi. Desi cred ca ai abordat voit astfel fraza "inima mea e și sărată și dulce și are multe culori" nu gasesc o justificare formala pentru utilizarea atator conectori logici. Poezia are ce-i drept farmecul ei dar parerea mea este ca te pierzi intr-o atitudine pasiva fata de vers, te lasi dominata de forta cuvantului cand poate ar fi de ales sa fie invers.

Actaeon, Cineva, are să-mi spună într-o bună zi unde se sfârșește copilăria, așa cum și tu mi-ai spus că ciclul meu de poeme "Ore de..." (?) este foarte utilizat. Am recurs la ideea începerii unor "cântece de dragoste", și m-am gândit să le intitulez "Ore în șir...". Trebuie să îți spun că, linia acestei serii de poeme va avea un amestec de dragoste, ură, căldură, răceală, pasionalitate și agitație. Cert este că personajul din poemele mele ocolește momentul maturității, adoră la nesfârșit "gustul" liniștii și al armoniei copilăriei. Un copil nu are să nimerească nota "firească" de a spune lucrurilor pe nume chiar dacă ar scrie "Ore în șir...", un copil visează altfel, mereu se va întreba dacă este doar un copil sau a devenit între timp poet. Se poate, cred, spune că drumurile unui copil urcă într-un fel așa cum și el urcă, crește în fiecare zi. A spune întruna, eventual și același lucru, a spune la infinit... înseamnă a spune ceva " ore în șir...". p.s. - nu mă deranjează că mai există și alte "ore de ...", despre ele se poete scrie mereu, ... "ore în șir". mulțumesc. Madim