imaginea utilizatorului Virgil

a murit steve jobs

...



A murit Steve Jobs. Nici nu știu de ce scriu asta. La urma urmei nu sînt și nu am fost un „apple guy”. Deși am avut și am folosit computere Machitosh sau iPhone, totuși nu m-am simțit niciodată în largul meu alături de Apple. M-a atras eleganța și elitismul, uneori minimalismul zen și futurismul. Dar am socotit nesuferite obsesiile lui Steve pentru copyrightul fiecărei eleganțe sau excesele absurde ale proprietății intelectuale. Poate m-au deranjat la el și defectele mele. Control-freak și micromanagement. Mania perfecțiunii și alunecările spre dispreț vizibil pentru mediocritate. Un anumit cinism ironic. Fascinația pentru eleganța grafică. Mizantropia. Și poate m-a deranjat și faptul că este greu să fii sigur, cînd îi privești deciziile, dacă l-a interesat întradevăr perfecțiunea estetică și tehnică sau mai degrabă banii. Cît mai mulți bani. Spre deosebire de Gates, care aproape ispășitor acum trăiește numai pentru a face caritate, Steve nu a fost un tip darnic niciodată. Poate și pentru că viața nu a fost întotdeauna darnică cu el. Abadonat de părinți, crescut ca fiu adoptat, limitat material, uneori chiar sărac în copilărie. Geniu tehnic care nu a avut chef să termine nici măcar un colegiu comunitar. Un tip controversat, cu admiratori și fani aproape fanatico-religioși. Dar și cu dușmani și opozanți la fel de vehemenți. A murit Steve Jobs. Apple, iPhone, iTunes, iPod, Lion și Leopard OSes, iBook, PowerPC, iMac, iPad, Machintosh, Pixar, Finding Nemo, Toy Story, WALL-E, Monsters, Inc, nu ar fi existat probabil fără el. Întregi industrii, mode, cuvinte, acronime, filme, terminologii, tehnologii, perspective despre lume și frumos, rutine zilnice, gadgeturi sci-fi în buzunarele noastre, aplet-uri și piețe virtuale, artă digitală și magazine media online, toate ar fi fost probabil altfel dacă nu le-ar fi inventat el. Charismatic și șiret, inteligent și posesiv, copil născut doar din intenția meschină a unui student sirian ca să obțină dreptul de ședere permanentă în US, tînăr care a experimentat cu LSD și nu s-a străduit niciodată să ascundă asta ci s-a lăudat cu ea ca fiind unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a făcut în viață. A murit Steve Paul Jobs. 56 de ani este șocant de puțin. Și totuși tipul ăsta, budist și pescatorian, care la douăzeci și ceva de ani era multimilionar, a trăit în pumnul ăsta de ani mai mult decît majoritatea celorlalți oameni într-o viață de 90 de ani. Uneori sonor și biciuitor, de cele mai multe ori extrem de închis în ce privește viața privată, posesorul unui Mercedes SL 55 AMG pe care îl conducea fără plăci de înmatriculare, democrat și inteligent, multi-miliardar și aproape creator de mituri și fetișuri tehnologice, adolescentul care și-a construit primul computer în garajul părinților dar care a reușit nu pentru că a fost un geniu tehnic ci pentru că a fost indubitatbil un vizionar, un tip care „aude” cum „ticăie” imaginația și inima unei generații, și care știe cum și cînd să facă din asta lucruri frumoase care se vînd scump, Steve Jobs nu mai este printre noi. Astăzi a plouat și a fost o zi neobișnuit de urîtă în California. Într-un fel s-a încheiat o epocă. O generație de visători, nerds și geeks a intrat implacabil în album. Niciodată acest monstru sacru care a fost computerul nu va mai fascina și înspăimînta pe nimeni. Mirajul și emoția aproape orgasmică a întîlnirii cu el a intrat definitiv în istorie odată cu Steve Jobs.

Comentarii

Fara el, daca nu ma insel,

Fara el, daca nu ma insel, n-ar fi existat nici interfata tip windows, "iconica" (facilitand comunicarea intre Occident si Extremul Orient asiatic prin "limbaj vizual" in detrimentul discursivitatii noastre care ne omoara), insusita, mai pe fata, mai pe ascuns, de Microsoft, depasind Mac OS (Mchintosh) care a lansat "iconicul". Windows care, fie vorba intre noi, nu a fost si cred ca inca nu e (acum, cand progamare nu ma mai intereseaza de ani buni si aproape ca am uitat de ea, deci nu prea mai stiu) un sistem de operare, ci doar o simulare a unui asemenea sistem.

Frumos recviem in proza, Virgil.

hear hear! frumos omagiu

hear hear!
frumos omagiu Virgil adus celui ce va fi pomenit pina la sfirsitul timpului. Am vazut the Apple Store in NY acum citiva ani si pt mine a fost echivalent cu o vizita la British Museum. Impresionant numarul de produse, de cumparatori, preturile...
Am un Apple vechi asa de vechi ca nu cred ca poate fi conectat nici macar la internet...il voi privi de-acum cu nostalgie (si-l voi sterge de praf mai des:P)

So, ashes to ashes and Apple to Apple!

RIP Mr Jobs, mission completed on Earth!

Precizare: am spus ca, cel

Precizare: am spus ca, cel putin la inceput, windows nu a fost sistem de operare ci doar o simulare a unui astfel de sistem pentru ca, atunci cand a aparut windows, el fiind o interfata grafica, folosea primitivele MS DOS (tot al Microsoft) de acces la hardware. Ulterior nu stiu ce s-a mai intamplat. Oricum atunci, la inceput, windows se misca destul de greu ne beneficiind de dezvoltarile hard (miniaturizare) aparute ulterior. Dar toate astea nu stiu in ce masura intereseaza acum, mai ales pe utilizatori. Totusi am simtit nevoia sa fac aceste precizari pentru corectitudine (fata de nine insumi) cand am afirmat ca initial W. nu a fost sistem de operare.

Cristina, Paul; da Cristina, nu

Cristina, Paul;

da Cristina, nu știu neaparat dacă a venit din viitor dar a reprezentat chintesența optimismului tehnologic american al anilor '70-'90. și poate mai ales esența idealismului californian al „noului gold rush” din Silicon Valley al acelor ani. vizitam campusul Apple în anii '90 și era palpabilă atunci euforia fiecărei noutăți tehnologice. pe vremea aceea acolo fiecare bărbat era mai mult sau mai puțin un adolescent. se făceau bancuri despre ce anume îți produce un orgasm mai puternic, o iubită sau un nou computer. toți era(m) crazzy. nu era numai steve, erau mulți alții. vremurile acelea s-au dus. s-a dus și „the dot com boom”. vom vedea ce va mai veni.

Paul,
nu știu, nu cred că s-a pus niciodată problema unei bariere. Dumnezeul meu a murit ca să nu mai existe bariere. așa că nu văd sensul.

Corina; uite vezi aici, la chestia

Corina;
uite vezi aici, la chestia asta cu „magazinele”, am devenit eu indispus. Deși mărturisesc nostalgia după CompUSA sau primele Fry's(acolo mi-am cumpărat primul HDD WD de 1Gb - ce vremuri!). Dar „magazinele” oricît de frumoase și „sanctuarizate” ar fi, au dus la pervertirea mitului. Mai ales pentru Apple. Steve Jobs a promis ca va face din computer „ceva ce va fi la îndemîna oricui” și în anii '90-'00 l-a transformat în ceva ce a ajuns numai la nivelul buzunarului unora. Ar fi multe de spus și despre 3rd party applications sau hardware. în esență l-a transformat, cum ai scris și tu, paradoxal, într-un „muzeu” (deși eu totuși aș prefera British Museum (pe care nu am apucat să îl văd niciodată) oricărui magazin Apple. Iar paradoxul merge și mai departe, da e un fel de „artă”, un fel de „frumos” pe care recunoști că îl ștergi acum de praf. Dar trebuie să recunoști că acum în 2011 scrii comentariul tău pe un PC cu un sistem de operare MS. „Istoria” are învingătorii și învinșii ei. Mulțumesc pentru că te-ai oprit să citești și pentru apreciere. Pentru Steve...

Gorun; da, cred că ai vrut să te

Gorun;
da, cred că ai vrut să te referi la un sistem de operare „pur” grafic de tip „windows”. Ceea ce Win 1.1 sau 3.1 sau chiar 95 nu au fost în totalitate. De fapt fiind „acoperișuri” grafice pentru un OS în mod text. Abia XP se pare (dacă nu mă înșel) a fost primul „pur” GUI pentru MS. Dar ai dreptate, interfața „iconică” a fost ideea lui Apple dar asta e o poveste cu multe implicații legate de copyrightul „aparenței” sau „aspectului” cu multe alte ramificații în conflictele legale pe care le duce acum Apple cu alți competitori precum Samsung și Google. Este un subiect fascinant și am citit cîteva articole interesante despre asta în ultima vreme. Mulțumesc pentru citire și pentru apreciere. Pentru Steve...

Frumos eseu,

Frumos eseu, foarte bine scris, după cum remarcă și comentatorii care l-au evidențiat. Păcat că este vorba despre un subiect ultra-dezbătut și pe măsură de răsuflat, ca majoritatea headline-urilor americane de la scandalul Watergate încoace. Steve Jobs ca și alți mari corporatiști oameni de bine, 'de afaceri' reprezentanți ai ceea ce în continuare unii se încăpățânează să numească 'the american dream'... sunt doar niște gropari a ceea ce a mai rămas (puțin) viu din spiritul acestei lumi, niște parveniți inteligenți care, e adevărat, ne-au schimbat modul de viață, însă prin voința unei majorități inculte și chiar fără drept de vot, la o adică. Ce a făcut Steve Jobs? Un lung lanț de aberații care a transformat compania lui 'din garaj' (o nouă mândrie brand-name american) Apple din ceea ce era în ceea ce a fost și apoi în ceea ce este, atât. Steve Jobs nu a creat nimic, niște interfețe acolo, el a simțit un trend și l-a urmat. Bravo lui! A-l transforma pe acest om mâncat de probleme personale și de kharme urâte într-un idol e o aiureală mai mare decât cea care l-a transformat în idol pentru unii pe Charles Manson. Unde mai pui că Manson încă nu a fost chemat la Judecata de Apoi, Dumnezeu ține socoteala?
În opinia mea, Steve Jobs a fost încă un executive de corporație care a pus umărul la marea minciună financiară pe care acum noi ăștia care am rămas pe aici trebuie să o rezolvăm pe pielea noastră. Iar Jobs a fost și full of shit, părerea mea.
Dumnezeu să-l odihnească bine de tot că altfel dacă îl lasă de capul lui pe acolo îi vâră chiar Lui un măr pe gât și-l izgonește din Rai.
Margas