imaginea utilizatorului nicodem

polemică

dintr-o eroare de navigaţie iarna s-a
prăbuşit în sahara, nu înainte să-mi facă
viaţa amară.
ultima recolecţie e că
la aeroport mă pupase pe obraji şi pe gură.
camera plină cu ceaiuri, pilule, scrisori, fiole, cărţi, ore pierdute
mă acuză,
mă atacă ad hominem -
nu numai că i-ai administrat injecţia letală,
îmi spune,
dar i-ai dat-o cu linguriţa de aur.
cenuşa, mirosul închis, toaca, momâile risipite prin vii, lupii, fumul
plâng după iarnă.
primăvara şi soarele, ca doi gemeni nenăscuţi încă,
lovesc tepid pântecul cerului. lumea îi aşteaptă cu
scutece, pe sârma de rufe stau la uscat drumuri.
de ce, asemenea unui psihograf, citeşti
şi etichetezi gândurile lui Dumnezeu,
mă întreabă duminica,
iar eu,
privesc
cum din borcane cu gem
ies prunii.

Comentarii

aveti dreptate.

Va multumesc pentru atentia acordata acestui text. Adrian, ai dreptate. Am corectat.
Virgil si tu ai dreptate. Se poate deduce usor ca „recolecție” inseamna amintire, o privire in trecut. „Tepid” e, desigur, sfios, timid. Las aceste cuvinte neschimbate. Cum, de altfel, ai putea traduce si ai da puterea necesara, in romaneste, expresiei "common sense"?