imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

cerşind milă păduchilor

text documentar

Si dormis, expergiscere; si stas, ingredere; si ingrederis, curre; si curris, advola!

pe stradă un copil trece privind ploaia
"ce de baloane se fac mamă"/ femeia nu răspunde/ îl trage sub umbrelă
fiindcă educaţia începe cu indiferenţă faţă de mărunţişuri

cât de frumoasă e viaţa aşa cum am spus şi eu mereu
sunt singură după ploaia cu bulbuci / am cerşit două ore în frig / am păduchi în păr
nu am haină de toamnă dar am pantofi vechi de numai vreo 5 ani
cu găurele de uzură
şi fusta de o duzină de ani
am cerşit şi am căpătat 10 lei aşa deodată ca şi cum ai pocni din degete
"dacă vesel se trăieşte fă aşa"
am fugit să iau 2 punguţe cu salam "de porc" de un leu şi 70 de bani
şi laptele "bătut" de 4 lei
că nu sunt alte alimente mai ieftine
şi Doamne mi-e greaţă de pâine cu apă sau orez fiert cu sare/ dar voi nu înţelegeţi
de unde o fi avut bărbatul acela aşa mulţi bani
să îmi facă de pomană hrana pe o zi
sunt ca un copil cântând
cum demult de tot cântau la televizor
"noi suntem pic şi poc băieţi veseli şi hazlii"
de fericire parcă îmi vine să plâng în picuri şi pocuri
de nu mai văd semaforul roşu/ verde
am înghiţit lapte şi salam cu veselie până m-am săturat
în stomac e bine acum
ascult un CD zgâriat cu părul infestat
îmi relaxez muşchii gâtului
păduchii mei preferă Medelssohn/ ceva mai uşor pe creştet
ceva mai vechi şi dulceag ca sângele meu

dar nu înţeleg de ce vata nu mai e ca pe vremuri
am cheltuit câţiva lei că nu am bani de tampoane
banii sunt întotdeauna frumoşi
vata e ştanţată cu găurele/ deci viaţa e frumoasă şi fără chiloţi
am numai bluze şi maieuri dar nu am pantaloni de parcă sunt la ginecolog
pe lumea asta
plâng şi zâmbesc printre dinţi
printre găurele de uzură

pe stradă un copil priveşte cum plouă
"ce de baloane face ploaia" şi femeia tânără nu răspunde
îl trage autoritar sub umbrelă
el repetă "ce de baloane mamă" şi femeia tace din nou
fiindcă educaţia începe cu indiferenţa faţă de mărunţişurile care se sparg
cu regula că egoismul e mai bun pentru toţi
decât ochii deschişi aiurea
spre soare sau ploi sau păsările care cântă libere
ave verum

Comentarii

off topic

aș vrea să îți atrag atenția asupra unui aspect. am observat că, cu foarte puține excepții, nu faci comentarii decît sub textele proprii. aș vrea să știi că o asemenea practică riscă la modul serios să ducă la transformarea contului tău pe hermeneia în cont de membru corespondent. cu toate implicațiile aferente. dacă intenționezi ca acest lucru să nu se întîmple va trebui să cauți să citești și să comentezi și textele altora. la modul regulat. cel puțin la fel cum o faci cu textele tale. printre altele, hermeneia este și o comunitate. o comunitate nu poate exista dacă ne concentrăm numai asupra noastră înșine. sper să mă fi făcut înțeles. mulțumesc.

Da, este adevărat, au fost

Da, este adevărat, au fost puţine alte excepţii, dar m-am luat şi eu după alţii. În afară de a.a.a. (nici el totdeauna) nu sunt alţii care să fi comentat mai sistematic sau vizibil mai mult decât mine. Atunci cred că înţelegi că mi-a fost jenă, fiindcă eu mereu am fost timidă şi am aşteptat ca alţii să pună şi ei comentarii altora sau mie pentru a pune şi eu. De exemplu am urmat exemplul Ottiliei sau Iuliei Elize, ceea ce poate fi verificat.

Cristina,

M-ai suparat rau di tat! Ce Dumnezeu, desi sunt, in ultimul timp, un clasic (inca) in viata (in ceea ce priveste comentariile, pentru ca texte personale nu prea mai postez pe aici), ai uitat sa ma citezi. O sa se supere posteritatea!

?!

nu înţeleg gluma dvs. În acest text mai "personal" (dar orice poezie e personală) mă cam rodeau păduchii şi, după toate că nu am bani, mai trebuie şi să cheltuiesc sute de lei pe şampoane împotriva păduchilor (că sunt foarte scumpe) şi să rabd mult de foame şi alte nevoi Atâţia scriitori au scris despre sărăcia lor sau a altora, inclusiv în poezie. În haiku la fel. Farmacista mi-a spus că e/ a fost o epidemie de păduchi în oraş. Vă invit în vizită. Cum păduchii sunt încă în viaţă pe scalpul meu, şi nu am bani să îi omor azi, cum ar fi fost necesar, vă ofer un loc de onoare şi dvs. Ce să fac, ca orice om onest scriu despre realitate. Am scris şi un haiku:

cu păduchi în păr --
de pe un CD zgâriat
ascult Vivaldi

Nu

Nu, de ce să mă supăraţi? Eu nu mă supăr din fleacuri. Dar administratorul siteului poate spune că aici nu e loc de conversaţii, deşi chiar el a început cu un comentariu off topic. Mulţumesc pentru scuze, în general e ciudat să primeşti scuze, mai ales când nu eşti supărată. Dacă e ceva mai serios nimeni nu îşi cere scuze sau ele sunt inutile. Deci vivat scuzele pentru fleacuri!

Haida, de!

Nu te-ai prins! Prin tine mi-am cerut scuze eroinei in pielea careia ai patruns pana la confundare. Acu', daca ele sunt inutile sau nu, e alta poveste. E un exercitiu de logica. O femeie castiga la loto. Un prieten (de sex masculin, precizarea nu mai e tautologica in zilele noastre) o intreaba cum a facut? Pai, intr-o noapte am visat 3. In noaptea urmatoare, 7. L-am inmultit pe 3 cu 7, mi-a dat 28 si l-am jucat la loto. Da, dar 3x7 fac 21 nu 28. O fi, da' eu am castigat!,. Logic, nu?

Eu nu pot minţi niciodată

Nu îmi rămâne decât să nu mai scriu nimic, domnule Gorun. E trist dar asta e, oricum 8 ani am scris fără talent şi nu merită. Şi vă explic şi de ce. Nu merită să scrii, să încerci să creezi ceva frumos sau acceptabil pentru alţii din moment ce ei nu admiră defel de scrii, ba mai mult, cei ca dvs. inventează că eu aş avea dublă personalitate sau multiplă sau naiba ştie ce (toate acestea sunt concepte fără fond), sau chiar mai rău, că aş fi ipocrită şi nu m-aş exprima pe mine însămi. Se poate înţelege şi de către un copil că între caracterul unui om şi ceea ce scrie nu există lacune sau diferenţe. Mă întreb încă de ce întotdeauna cei sinceri şi perfect raţionali sau normali, adică aceia care nu poartă niciodată mască (din diverse motive) tocmai aceia sunt marginalizaţi complet sau omorâţi indirect, chiar dacă ei nu gândesc de rău despre ceilalţi. Cât despre poezie, încercaţi dvs. să trăiţi ani de zile cu o valoare de numai 500 de lei în mână pe lună. Subliniez: în capitală. Vă daţi seama că de un an nu am mai putut să mă tund, că nu voi putea nici luna aceasta şi că nu am haine de iarnă în afară de fusta mea din anii 2000-2002 (doar acum câteva zile mi-am luat o pereche de pantaloni, dar numai fiindcă am vândut inelul cu rubin al mamei fără ca ea să ştie, cu numai 160 lei). Altfel niciodată nu am luat nimic de la ea sau de la alţii. Pur şi simplu nu aş fi mai avut cum să ies puţin din casă. La second hand nu sunt haine măsura mea, etc, etc, etc. Balconul e nereparat dar asta nu contează, WCul e stricat din decembrie anul trecut şi eu rabd de foame şi tocmai de aceea mă îngraş, de vreo 7 ani. Mănânc în salturi sau multă pâine goală, cartofi şi orez şi mai nou grâu, fiindcă sunt mai ieftine. Azi de exemplu am mâncat din nou ketchup gol. Mi-am permis să îmi cumpăr un ketchup. Ca să nu mai spun că nu pot cumpăra o carte sau merge la spectacole sau în vreun colţ de cultură mai ieftin, pentru a scrie mai bine, pentru a mă "rafina" şi moderniza eventual, pentru a fi pe lumea asta împreună cu alţii, nu între patru pereţi, că nu am greşit nimic toată viaţa. Oamenii se prefac că eu aş avea dreptul să am pensie, dar nu e aşa, m-am interesat, etc. Dar dvs. în pielea cui intraţi? A lui Javert sau a lui Moriarty, sau a contelui Fosco sau mai degrabă a lui Quilp? Tocmai am căutat pe net aceste nume din literatură, pe unele le cunoşteam de mult timp.

cristina, comentariul meu a

cristina, comentariul meu a fost „off toppic” în raport cu textul. însă în raport cu problema ta (să îi spunem administrativă) a fost on topic. am folosit calea aceasta (și cazul tău nu este primul) pentru că am considerat că este mai bine să procedez „public”. observ atitudinea ta oarecum deranjată. sau poate sarcastică. nu are importanță. ce are importanță este să înțelegi ce ți-am comunicat. observ și faptul că îți place să aluneci în discuții cu caracter personal interminabile. eu în general am încercat să fiu rezonabil și să nu pretind în mod strict să nu se facă conversație personală. am lăsat la latitudinea a ceea ce englezii numesc „common sense”. sper să înțelegi... fără să avem alte discuții.

apropo

apropo
excelent haikul:
„cu păduchi în păr --
de pe un CD zgâriat
ascult Vivaldi”

Altceva!

E un alt stil, un stil care se pare că te prinde.
Am crezut că după versul, „ceva mai vechi şi dulceag ca sângele meu”, nu mai urmează nimic... E o ruptură acolo, chiar dacă spre final revii cu unele idei. Finalul e bun.
Cred că acesta este stilul în care te-ai putea perfecta :)

PS. Apropo de discuțiile personale, de expunerea problemelor personale, cred că e bine să fim mai reținuți. Nu ajută nimănui, dimpotrivă!

Și mie îmi place haiku-ul! Redă excelent starea de sărăcie, de disconfort (păduchii și CD-ul zgâriat), dar și puterea de a trece peste toate încercând să avem mici bucurii. Continuă!