imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu

“totul mi se pare că are greutate”

azi lumina se lasă apăsat
peste cât înseamnă privirea mea
de la cerul pe gânduri
până sub călcâiele de trifoi
în fiecare amănunt eşti tu

giulgiu scăpat de pe creştet vântul
aproape smerit peste florile de cireş
din obrajii tăi se imprimă

timpul adoarme greu în braţe
ca un prunc nehrănit caută sânul
fără lapte oile de nori

noaptea e dificil de albă
o femeie palidă care se duce
ţinându-se de ziduri

cuvântul meu încercat
pe foaie abia curbându-se
după propriul model de viaţă
cu greutate îmi pare totul

numai dragostea mea
în stare de imponderabilitate

Comentarii

- /// -

Trebuie să recunosc că acest text mi-a dat cele mai grele bătăi de cap la notare, pentru că a trebuit să-l citesc de cel puţin 7-8 ori pentru a şti cum să mă apropii de el - ca un pustnic pregătindu-se să stingă lumânarea. E genul de text atât de intim şi atât de angrenat în sondarea (descriptivă) a ultimelor sensuri ale iubirii, ale alegerilor, ale lui "a fi", încât câştigă particularul fiecărui cititor.
Mai spun şi că, dacă s-ar fi notat numai pentru imagine, poezia asta nu ar fi avut rival:

Ca să nu citez tot, copiez aici ceva ce mi-ar fi plăcut să scriu eu:

"noaptea e dificil de albă
o femeie palidă care se duce
ţinându-se de ziduri".

Doar unele elemente din prima unitate (privire/ cer/ trifoi/ călcâi - aglomerat) şi termenul final (puţin prea tehnic faţă de rest) + liniaritatea discursivă au făcut să nu notez mai sus.

Şi totuşi, consider că are anvergura unui text care va rezista peste ani.

Felicitări!

cunosc acest poem încă de la

cunosc acest poem încă de la postare pentru că am urmărit introducerea textelor pas cu pas. a fost un exerciţiu intim fără să mă implic în procesul de votare sau de jurizare. am dorit doar să citesc poeziile colegilor mei şi să văd dacă miza mea pe un text sau altul este corectă. o încercare de a vedea cum pot aprecia eu anumite texte şi să-mi dau seama dacă la o adică aş avea potenţial în acest sens. vă mulţumesc pentru prilejul oferit.
chiar am vorbit cu cineva despre această poezie pentru că mi-a atras atenţia, o strofă un micropoem şi tot aşa (2, 3, 4, 5). da! doar un liant mai puternic care să ţină cărămizile în zid.

"noaptea e dificil de albă
o femeie palidă care se duce
ţinându-se de ziduri".

da! şi ca să nu mă îngălbenesc de invidie (colegială) ca o frunză de tutun în soare nu mă certa că văd prin ochii cititorului şi nu ai poetului "dificil" în acest context prea... dificil.

invidios cu peniţă cu tot.

"ca un pustnic pregătindu-se să stingă lumânarea" -

iată o reacţie poetică care m-a făcut să tresar. minunat!
este singurul text dintre cele trei ale mele despre care ştiam cu siguranţă că-ţi va plăcea. strofa selectată de tine a fost punctul de la care am început să gândesc întreaga poezie. mi-a plăcut şi mie mult. chiar mi-era teamă că n-o să pot ridica restul la nivelul ei.
mă bucură şi mă onorează aprecierile tale.
îţi mulţumesc mult, Adrian.

"nu mă îngălbenesc de invidie

(colegială) ca o frunză de tutun " - un alt mesaj poetic pentru mine azi, şi mărturisesc faptul că mă recunosc bucuroasă pentru tot ceea ce (îmi) este dificil, tocmai ca să constat cât de fermecătoare este reuşita.
mulţumesc mult, Vlad. de asemenea, onorată.

excese

Am citit aici un poem pur și simplu încărcat de excese lingvistice, lipsit de acel ceva care face dintr-un poem altceva decât un text ,oricât de elaborat. Mă bucur însă că a primit atâtea aprecieri, oamenii socializează pe Hermeneia!
Părerea mea este că asemenea poeme se pot scrie cum faci un rebus.
Să nu îmi fie luat asta în nume de rău, pls, dar acest poem pentru mine nu reprezintă absolut nimic altceva decât o colecție de cuvinte aruncate pe o pagină de web
Respect.

ia arată-ne tu cum se scrie poezie,

Andule, şi promit să te susţin!

deloc încărcat, poate lucrat ai vrut să zici, asta ca să se potrivească şi cu raţiunea rebusistică, acolo unde trebuie să scânteieze mintea ca să descoperi soluţia.
cum aş putea să iau de rău o părere care se referă la o colecţie (nu e puţin lucru) de cuvinte de pe o pagină de web. ştii cât de "uşor" se creează o astfel de pagină?! trebuie să fii artist şi aici, mai ales aici!
socializare este în oricare propoziţie dacă stăm să ne gândim că ea are la bază comunicarea. şi dacă întrebi "ce faci cu textul acela, îl mai schimbi, că mie nu-mi place..." tot socializare se cheamă, chiar dacă interesul se concentrează pe subiectul creaţie.

respect(!)ul este mutual, dacă vrei să ştii.

mulţumesc pentru prezenţă.

parere

cred ca in cazul acestui text, sunt de acord, intr-un fel cu Andu Moldovan. eu nu cred ca un text trebuie sa-l citesti de nu stiu cate ori , ca sa intelegi ce vrea sa spuna. mesajul poate fi transmis si fara alambicari de cuvinte, intortocheri, inversiuni, metafore incalcite.
dupa ce ai citit untext - sau te-a atins, scurtcicuitat, s-au activat micutele endorfine si incepi sa reactionezi pozitiv, etc. sau la sfarsit, iti vine sa spui celebrul. wtf?/ scuze, dar nu stiu cum sa zic altfel, sper ca mai este un pic de simtul umorului prin zona.
nu am nimic cu ottilia, dar cu textele ei, da. si asta pentru ca textele ei, in aproape orice varianta, nu induc senzatii. nu inteleg de ce poezia nu trebuie sa aiba si ea o logica a ei.
mie mi se pare ca ottiliei ii lipseste, ceea ce numesc eu “ gratia” , acea mica bataie de inima, care apare cand dai de ceva frumos construit. dar se straduieste, compune, persevereaza. si rezultatul este pentru mine, lipsit de vraja.
imaginea pe care a remarcat-o adrian , este singura care ar putea induce o tresarire, da. in plus acest travaliu al desfasurarii imaginilor, se vede foarte bine, ele devin obositoare, cuvintele folosite /asociatiile de cuvinte, foarte rar capata melodicitate, multe sunt invechite, imaginatia , da, o fi ea pe ici, pe colo, dar transpunerea este de genul unei ecuatii complicate cu multe necunoscute, x, y , z, .. a carei rezolvare este grea, dar nu grea la modul frumos. (pt. ca si in matematica sunt procedeea clare, abordari superbe prin care poti sa ajungi la rezultat), nu, mai degraba aici stau si invart pixul sau stiloul pe foaie, pentru ca nu stiu ce procedeu sa aplic.
ar mai fi problema ca e vorba de stiluri diferite/ dar nu e numai asta. fiecare stil poate fi interesant, daca are o claritate, un ceva al lui. ceea ce aici, nu reusesc sa gasesc.
un exemplu care imi da dureri de cap este.
timpul adoarme greu în braţe – sa zicem, ok
ca un prunc nehrănit caută sânul / mda.
fără lapte oile de nori / aici s-a dus totul. firescul, topica/ ansamblu nereusit. desi toata strofa este un imens cliseu, metaforic.
nu stiu, am citit si am vrut si eu sa-mi spun parerea. si nu cred ca voi mai reveni, imi voi vedea in continuare de ale mele:).

daniela bârzu,

nu ştiu de ce nu mi te adresezi direct. sunt o persoană abordabilă cu destulă experienţă şi diplomaţie încât să suport orice părere făţişă, nu trebuie să foloseşti persoana a treia. e clar, de multă vreme, că nu există potriviri în ceea ce ne priveşte, din punct de vedere literar. şi care este problema?!. asta nu m-a determinat să nu apreciez reuşitele tale pe plan literar. şi nici să nu îţi permit să-ţi exprimi părerea. iată, sunt o altruistă.
eu ştiu aşa: când te referi la poezia cuiva, te referi la acela! fiindcă poezia este omul însuşi!

poezia mea induce. şi dacă doi poeţi inteligenţi au desluşit mesajul, înseamnă că "senzaţiile" de care vorbeşti există...
chiar şi literatura este o ecuaţie matematică. de ce nu? poetul este egal cu poezia lui.
nu există complicaţii decât acolo unde omul şi le creează!

Imaginea de care spui este singura la care ai tresărit tu! nu ar trebui, în viitor, să foloseşti axiome, cred că actualmente nu mai există oameni incapabili să tragă concluzii. în plus, eu ştiu de ce/ de cine să ţin cont şi de ce/ de cine nu.
îmi pare rău că nu ai priceput treaba cu timpul. chiar nu văd ce efort e necesar aici... mamma mia ce mai critică!

Daniela, totuşi îţi mulţumesc. iată că mă citeşti. ce poate fi mai relevant?!
părerea ta este părerea ta. iar eu nu zic pas!

te mai aştept, deci, după tot ce ai spus, sunt foarte sigură că mă înţelegi, cel puţin literar!