imaginea utilizatorului Maria - Doina

Haiku - „Okinawa dragostea mea”

 photo Slide1-2.jpg

Imagine: Vlad Turburea
sursa: http://hermeneia.com/content/okinawa_dragostea_mea

Haiku: Maria(na) Doina Leonte

Artă: 

Comentarii

Fără cârje

Nu sunt de acord cu folosirea unor „cârje” (imagini, filme, explicații, evidențierea unor cuvinte prin ghilimele, scriere cu majuscule, italic sau boldat) pentru a susține un text. Chiar ieri vorbeam în cancelarie cu o colegă că asemenea practici îngrădesc libertatea de receptare a lectorului, ba chiar îl manipulează sau, mai rău, îl subestimează. Poezia și proza ar trebui să fie susținute doar de cuvântul din care sunt alcătuite.

Însă, în ce privește arta japoneză, lucrurile stau un pic altfel. De ceva vreme mă preocupă să știu mai multe despre haiga și fotohaiku. Îmbinarea dintre text și imagine nu trebuie să reprezinte un fel de reciprocitate în acordarea „cârjei”, ci mai degrabă ceva care să sporească mai mult spațiul tăcerii, al gândului neexprimat, golul acela în care și imaginea și haiku-ul se completează în mintea receptorului. Un poem nu trebuie să descrie imaginea. Nici imaginea nu trebuie să reflecte poemul ca într-o oglindă. E o tehnică extrem de grea. Eu am pornit de la imagine, am studiat-o, am încercat să îi deslușesc tăcerile din spatele culorilor, formelor, liniilor, contrastelor. Am vrut să îi sporesc misterul. E drept că mie nu prea mi-a ieșit cum aș fi vrut, mai ales la primul vers (e descriptiv, repetă ceva ce arată imaginea), ceea ce îndreptățește în mare proporție comentul tău. Îl apreciez și îți mulțumesc.

Referitor la primul vers, vers care nu mi-a dat pace multă vreme, mă tot gândesc la variante cum ar fi:
ard în privire/ se-aprind în priviri/ ard în tăcere/... Mai caut :)

Părere

Eu nu vreau să descurajez Doamne-ferește vreo intenție ce are de-a face cu erudiția, cultura, meditația sau introspecția.
Dar am mai spus-o și iată mă văd nevoit să o repet, din clipa în care deschidem gura ca să zic așa, sau punem mâna pe plaivaz, totul pică în sfera comunicării... iar comunicarea are legile ei, destul de obiective, oricât de mult ar vrea unii așa-zis 'geniali' să zică nu!
Iar una dintre legile comunicării spune că trebuie transmis un mesaj... acesta trebuie să aibe o formă, să plece de la un emitent și să ajungă la un recipient în formă neviciată. De aceea ea, comunicarea depinde de mulți factori printre care mulți depind de cultura cititorului, educație etc... De aceea nu cred și nu văd reușind această formă de exprimare a spiritului (desigur înaltă) care este haiku-ul să își găsească o exprimare decentă în limba română.
Această formă de poezie scurtă (însoțită sau nu de imagini așa ca aici) ar trebui să poarte alt nume (nu haiku) și să lupte pentru recunoașterea sa ca formă de poezie scurtă independentă.
Aceasta este părerea mea pe care am exprimat-o de câte ori am avut ocazia și iată, o fac din nou, aici.
Asta cu tot respectul pentru creațiile celor doi autori pe care nu doar că îi citesc, dar îi și iubesc, pentru că-s frumoși și falnici ca gorunii (știu ei care)

Dacă vorbim de emitent și

Dacă vorbim de emitent și recipient, eu înțeleg că te referi la bani lichizi :)
Dacă vorbim despre emițător și receptor, despre canal de transmitere, despre mesaj, despre factori perturbatori, ai dreptate 100%.
Haiku-ul în Europa și în America are deja tradiție, istorie de mulți ani. Discuții au fost și vor mai fi. În tot acest timp noi încercăm să ne bucurăm de simplitatea profundă a formei literare, de naturalețe, de eleganță, într-un cuvânt, de karumi.
Eu cred că un haiku foarte bun va reuși să fie bine receptat și de un necunoscător al acestui gen. Nu trebuie nu știu ce abilități artisitice ca să rămâi uimit și să taci în fața unui strop de rouă în care a încăput soarele...
Că se numește haiku sau altfel nu cred că e așa important. Important e mesajul, cum bine ai precizat. Un mesaj, deseori subliminal, propriu fiecărui receptor, determinând o stare, o reflecție, ceva mai mult decât o emoție artistică.
Ion Pillat a încercat un fel de replică a haiku-ului prin poemul într-un vers. Îmi place și acest gen, însă uzează mult de mijloace artistice atrăgând atenția asupra lor.
Ar fi mult de discutat.
Mulțumesc frumos pentru opinie.

PS. Am făcut ceva modificări la haiku. Am înlocuit „ard în lampadar/ lumini din Okinawa - ecou tot mai stins” cu „ecou tot mai stins - lumini din Okinawa/ se aprin în vis”. E mai aproape de ceea ce îmi transmite mie imaginea.