imaginea utilizatorului aalizeei

scrisoare de limpezit privirea

***

draga mea,

îţi scriu din nou de pe ţărmurile albe şi pustii. aici, împreună cu primul meu grămătic Alesandros îmi petrec ultimele zile ale vieţii mele. a trecut destulă vreme de cînd cineva a venit la mine – nu, nu era plăsmuire aievea era, aşa cum ţi-am spus - şi a zis: eu sînt partea de vorbire care se cuvine să stea înaintea ta pentru a da sens mișcării. ştii că de atunci singura cămaşă pe care am îmbrăcat-o ai fost tu. îţi aminteşti visul meu care se repeta de fiecare dată cînd puneam capul pe hîrtie ca pe o pernă? o cunună perlată cu amintiri pusă pe creştetul morţii! îl mai am încă dar azi nu mă mai cred aşa de tînăr şi frumos văzut de sus.

am slăbit draga mea. îmi place să îţi spun aşa simplu, draga mea şi poate o voi mai spune în această scrisoare. să mă ierţi. e dumicatul meu de fiecare zi, singurul! pînă şi rostirea numelui tău m-ar istovi. tot mai des lucrurile simple mă îngenunchează. de pildă aseară. Alesandros tocmai pregătea peniţele pentru lecţiile de caligrafie cînd dintr-o dată am simţit o povară care m-a frînt aşa cum se frînge un lăstar cînd cerul se aşază prea jos. era lumina candelei din perete care mă apăsa pe umeri.

Alesandros e înţelept şi delicat cu măsură. dimineaţa mă ajută să cobor pe plajă. e toiagul meu, stiu, deşi el se fereşte să-mi arate asta. uneori chiar am părerea că e doar un toiag şi atunci mă încearcă rîvna să arunc cu el în mare pentru a despica apele pînă la tine.

aici nisipul e alb alb cum nu ai mai văzut. poate cîndva Dumnezeu a trecut pe aici cu toţi sacii de făină din lume. mai stii? ai făgăduit că o să coci pîini pentru mine şi o să pui pristolnicul pe fiecare dintre ele. altfel, află că e un nisip bun pentru împărtăşire. Alesandros spune că are vîrtoşie, păstrează formele şi ne e de folos în vrednicia noastră spre a împlini arta grafiei. e drept că încă nu am ajuns la acea exprimare care îngemănează zicerea poetică şi pe cea artistică într-o reprezentare unică a eternităţii clipei. dar tu simţi ritmul respiraţiei mele. de altfel şi Alesandros te ocroteşte cu toată dragostea lui.

Alesandros mi-a încropit un umbrar de sub care la amiază privesc marea. e vremea cînd simt o pieire de tot de parcă sînt un fier înflorit de rugină. e o mare liniştită draga mea. rareori se zbate. atunci zici că e o fecioară care pune prea mult sîrg în împlinirea trupului. valurile se ridică aşa cum te ridicai tu să îmi şopteşti ceva la ureche. niciun val nu a ajuns încă la înălţimea capului meu. poate dacă aş înainta în larg dar vezi tu, nu mai am putere iar pe Alesandros nu îl pot ruga să mă însoţească. parcă aş tăia degetul cu care Toedosie smeritul arată în sus.

am uitat să-ţi povestesc despre dragonii care umblă pe plajă. sînt blînzi şi de un albastru minunat. s-au învăţat cu noi. ţi-ar plăcea să vezi strădania cu care încearcă să imite grafia mea şi a lui Alesandros. dau semne că şi ne înţeleg. le-am împărtăşit prima noastră călătorie. atunci ai vorbit tot drumul. doamne cît ai vorbit! despre ploaie şi o casă veche în care tu îmi vei călca toate cămăşile mele despre stropitoarea de alamă şi despre cum vom împături împreună, la dungă, aşternuturile din bumbac doar aşa ca să avem ce răvăşi cu răsuflarea gurilor noastre. apoi ai spus – strînge-mă de glezne! ştii domnule şi dragul meu eu sînt îndrăgostita din ceaşca de ceai. să mă bei în fiecare dimineaţă, auzi!?

draga mea,
serile deschid cele două capace ale ceasului primit de la tine. înlăuntru îngerii pedalează cu osîrdie pe roţile de diamant şi atunci mi se limpezeşte privirea. lumina de la candelă curge cu stropi grei pe lanţul care altădată tremura cu eleganţă peste buzunarul de la vestă. aerul se învolbureză sub peniţele de alabastru. e linişte şi e bine. plîngi? mereu mi-a plăcut cum spuneai – plîng şi o să mă fac urîtă.
odată ai promis că mă înveţi menuet. ai putea acum - hai domnule dragul meu - înainte de căderea ultimului picur de lumină?

anul schimbării la faţă, ziua 18

Proză: 

Comentarii

...

o scriere care emoţionează. se cade să intri, să citeşti, să pleci şi atât. este o scriere, cred, intimă autorului, de aceea nu voi comenta în plus.
las semnul acesta în chip de apreciere. pentru talent evident.

- firesc -

Deşi, pe undeva, inovează dpdv artistic, scrierea rămâne firească. Acesta este rezistenţa ei. Plus complexitatea spunerii simple.

uite o scrisoare vie!

ai tu un fel de a imbina cuvintele, de a le spune atat de simplu si firesc incat eu, cititor fidel , m-am trezit stand de vorba cu dragonii de un albastru minunat. sper sa nu se supere Alesandros pe mine !

e o scriere

neo-apostolică aş zice, o cvasiepistolă. nu poate să nu placă. emoţionantă, şi ar fi stors chiar lacrimi dacă "lanţul care altădată tremura cu eleganţă peste buzunarul de la vestă" ar fi fost lanţul şerpuit între piron şi picioare. dau suliţa galbenă.

Un text în care stilurile

Un text în care stilurile epistolar şi beletristic sunt în armonie. E multă poezie aici. M-ai făcut să îmi fie şi mai dor de o scrisorae scrisă de mână, caligrafiată frumos, cu cerneală albastră, în care printre aparentele nimicuri, să fie amănuntele unor suflete frumoase, a unor relaţii interumane nealterate de mizeriile lumii. Am recunoscut unele trimiteri la scrierile mai vechi si m-am bucurat. Mi-au plăcut foarte multe rostiri, şi datorită ideilor, şi mijloacelor de expresie artistcă. Am ales pe următorul prin care autorul cred că îşi exprimă un fel de crez al artistului:
,, e drept că încă nu am ajuns la acea exprimare care îngemănează zicerea poetică şi pe cea artistică într-o reprezentare unică a eternităţii clipei".
Mulţumesc pentru acest moment de înălţare.

tot caut cuvintele acelea,

tot caut cuvintele acelea, care s-ar așeza cuminți și... firești după lectura acestui minuni de poem.
se pare că s-au dus cine știe unde...

să mă ierte editorii că voi așeza și eu o peniță aici (doar una, din păcate).
dacă nu mă pot ierta, nu-i nimic... accept binemeritata pedeapsă. ;)

Vlad, mă bucur că mai există poezie pe lumea asta. și frumusețe.

Nu am dat peniţă

pentru că mă aşteptam ca acest poem să fie aşezat la remarcate. cum Vlad (ironic, nu?) nu poate să se propună de unul singur la remarcate, o să-l rog frumos pe Adrian să ia în calcul şi opinia cititorilor. mulţumesc. evident, mesajul meu se îndreaptă şi către Virgil.

cu speranţa că rugămintea mea este oarecum pertinentă, vă mulţumesc.

p.s. aş face acest gest nu doar pentru autorul vlad dar şi pentru oricare dintre colegii noştri.

Silvia,

Silvia,
Mulţumesc pentru delicateţea din primul tău com. Despre celălalt ce pot să spun? E bine aşa cum e. Cred că am dovedit în timp echilbru şi modestie. Şi dacă ar fi să comentez pe marginea subiectului nu cred că aş fi suspectat de orgolii. Dar nu o să comentez.

Ioana,
Ştiu că eşti un cititor fidel al textelor mele. Mă bucură şi vreau să cred că nu îţi irosesc timpul. Mulţumesc Ioana.

Doina,
Ai dreptate. Tehnologia informaţiei deşi are merite/avantaje deosebite nostalgia scrisorilor –şi nu numai- de pe vremuri încă ne încearcă. Cu acest gînd am scris.

Lisandro,
Eşti un om la care ţin şi regret plecarea ta din rîndul editorilor. Eu încă fiind unul dintre ei te iert.

Raluca,
Nu te cred. Sau mă rog, vrei să te dea la ziar pentru un act necugetat?

Adrian,
Mulţumesc.

Dinule,
Tu eşti zgîrcit cu laudele aşa că apreciez gestul tău cu prisosinţă dar şi cu măsură, aşa cum trebuie pentru cumpătare.