imaginea utilizatorului Virgil

rețeaua de inutil

...

Internetul a devenit plictitsitor. Depresiv pe alocuri. Probabil nu interesează pe nimeni dar eu nu am adoptat tehnologiile astea cu rețele de socializare. Aberațiile cu facebook sau twitter sau google+ sau toate celelalte miriade de chestii care au aceeași valoare ca ciupercile după ploaie. Aș vrea să nu fiu înțeles greșit. Nu sînt anti-tehnologie. Ar fi chiar ridicol să se spună asta. Pentru că lucrul despre care vorbesc nici nu are neaparat de a face cu tehnologia ci mai degrabă cu tendințele oamenilor într-un astfel de context. Nu înțeleg ce este cu această obsesie a fotografiilor. A „pozelor”, așa cum aproape vulgar se spune. Sau cu invitația asta să „share”. Ce să „share” dom’le?! E penibil. De-a dreptul patetic și trist. Adică pe bune, cu excepția cazului cînd ești un fotograf de meserie; sau măcar unul amator cu talent și gust, și care are ceva de arătat, restul e o porcărie. O mare aglomerație de gunoi și „noise”. Iar de șăruit, nu găsești decît o grămadă de nimicuri și banalități plictisitoare. Citeam zilele trecute despre twitter (o mare tîmpenie, dacă mă întrebați pe mine). Știți ce zice wikipedia (care printre altele este și ea o aglomerare de util și balast, ca să nu mai vorbim de incorect sau absolut neremarcabil). Wikipedia spunea că statistic vorbind (deci asta e chestie serioasă pe care a făcut-o cineva, și pe care nu o poți contesta), că pe twitter 3,6% sînt știri – deci ceva ce pur și simplul pot găsi dacă mă duc la orice agenție seriosă de știri și nu vreau să mă las înșelat de zvonuri false. 3,8% este spam – ceva ce vreau să evit precum evit scaieții sau saltelele cu purici. 5,9 self promotion – pe bune, chiar că numai de chestia asta nu am nevoie. De parcă asta nu ar fi tot un fel de spam degizat. Și de parcă nu primesc zilnic tot felul de email-uri de la indivizi care vor să îmi arate ce deștepți, frumoși sau sexi sînt ei. Sau ele. Grandomanie digitalizată. 40,1% „pointless babble” – asta s-ar traduce prin „folosire irațională a faculății de a vorbi”. Uite, din cauza asta mai bine mă duc și mă joc cu Leo, cîinele meu, care manifestă mult mai multă inteligență decît acești 40% de participanți actvi la prosperitatea twitter. 37,6% conversații – adică chestia precedentă dar de data asta făcută în mod inteligent însă cu persoane și pe teme care nu reprezintă oala în care are ce căuta nasul meu. Pe bune, am plecat din România pentru că mi se părea penibil să aud discuții prin tavan sau pereți. Sau cît de des folosește cineva closetul sau televizorul. De ce oare aș avea nevoie să intru pe internet ca să aflu asta. Și la urma urmei nu înțeleg de ce oamenii ăștia au nevoie de twitter ca să facă asta (care oricum e limitat ca număr de caractere pe mesaj) și nu folosesc instant messaging, telefonul sau email-ul. Adică, nu înțeleg de ce reinventăm roata. 8,7% comunicații de valoare. Numai 8,7 la sută?!!!! Dintr-o companie care face miliarde de $ din naivitatea oamenilor și a acționarilor? Sau poate inteligența acționarilor care profită de naivitatea a milioane de twitteriști. Și oricum, numai Dumnezeu știe cît din acest 8,7% este valoros pentru mine în special. În orice caz, acel 40,1% „pointless babble” e șocant. Și cam la fel e tot acest peste 90% de gunoi inutil. Cîți oameni ar merge la magazin să dea bani pe o cutie din care peste 90% este gunoi? Dar să merg mai departe.
„Pozele”. Asta chiar că e patetică. Pentru că mie îmi plac pozele. Merg frecvent pe la muzee sau galerii de artă în zona LA ca să văd artă fotografică. Cîndva chiar am făcut developări. Îmi place fotografia, chiar dacă nu mă consider un fotograf, nici măcar amator de valoare. Dar ce se întîmplă acum pe internet este criminal. Toată lumea pune poze, pozișoare și pozenele. Desenașe, grafică de cele mai nefericite gusturi. O abundență de nimic și zgomot. Unde este, Doamne, internetul acela unde pîrțîia modemul două minute pînă pornea și așteptai un minut sau mai mult pînă se afișa o „pagină”. Cînd totul era text și dacă primeai sau găseai o „poză”, era evident de rezoluție sau culoare modestă. Dar era SPECIALĂ. Cînd comunicai luni de zile cu cineva fără să știi cum arată. Cînd importante erau ideile. Pentru că era dificil să le transmiți. Și nu îți permiteai să scrii decît inutilități valoroase. Sau poate m-am schimbat eu. Poate am devenit aberant de pretențios. Poate și pe vremea aceea totul era „noise” iar eu eram fascinat de noua tehnologie ca un copil în dimineața de Crăciun cu trenulețul abia primit în dar. Poate. Nu mai știu cum să interpretez lucrurile. Cert este că, cu cît oamenii pot să facă mai mult cu atît fac mai de prost gust. Și să nu mă pornesc cu facebook și cu alte rețele, inele, lanțuri și comunități. O porcărie. Totul îmi amintește de tsunami-ul din Japonia cu masa aceea enormă de apă ducînd cu ea totul la vale. Case, mașini, magazine, alimente, pachete, containere, animale, bărci, barăci, materiale de construcții, sere, antene, apartamente, copaci, totul. Era deplorabil. Deschide facebook sau orice astfel de „ring” sau „ning” sau cum s-o mai fi numind. Trebuie să ții monitorul bine ca să nu ți-l spargă grămada aceea de „nonsense”. Poate cele mai dezgustătoare chestii din astea sînt amestecul de astfel de rețele cu sudo-literatură și comunități „de drag și dor”. E ceva aberant. Prostia și lipsa de gust duse pînă la nadir. Manelismul și telenovelismul expandat digital. Hai să fac o profeție. Oamenii se vor retrage curînd în tot felul de comunități secrete și selecte care vor deveni tot mai în vogă. Va fi tot de mai prost gust să „exiști” online. Va fi de valoare să aparții la cluburi selecte și exclusive. Cu tot felul de facilități și accese speciale. Cu posibilitatea de a întîlni oameni speciali și a participa la lucruri speciale. „Republica” internetului va „evolua” în „imperiul” în care plebea va merge la circ iar elitele vor avea „cercurile” lor. Deja, sub o formă sau alta, lucrul acesta există. Dar se va accentua. Democrația internetului va continua să existe și este bună. Mai ales ca acces la resurse și informație. Dar această propagare de tern va duce la o acutizare a căutărilor după special și rar. Dar, gata cu „profețiile”. Mă simt tot mai neinteresat de toată această participare în nimic și de această lipsă de creativitate. Mi se confirmă teoria conform căreia „constrîngerea” este benefică creativității. Abundența de resurse și accesul facil scot în evidență o adevărată entropie în ce privește creativitatea umană.
Am scris chestia asta și poate va părea paradoxal dar eu chiar cred în valențele comunităților omenești, în valoarea împărtășirii, în ideea de șezătoare, de masă rotundă, etc. Dar în același timp nu pot uita că Dumnezeu a pus un anumit farmec în faptul că a ascuns anumite lucruri sau nu le-a făcut vizibile sau ușor accesibile pentru oricine.
La urma urmei nu cred că țin neaparat să cunosc totul despre tine cît mă simt atras de experiența fascinantă de a te descoperi puțin cîte puțin.

Comentarii

nu am cont pe nicio reţea de socializare. mai în glumă

nu am cont pe nicio reţea de socializare. mai în glumă mai în serios consider că acestea sînt echivalentul digital al caietelor studenţeşti – acele oracole - unde la sfîrşitul liceului adunai gînduri şi fotografii ale colegilor, preferinţele lor despre filme şi actori la modă etc. vă amintiţi? stop pagina mea! o fotografie în sarafan -draga mea colegă, o amintire în calea uitării, inimioare, trandafiri şi mult pelicanol. o simplă căutare pe internet oferă zeci de imagini cu astfel de exemple. interesant – ele îmi stîrnesc acum mai multă emoţie şi nostalgie, stări pe care nu le regăsesc în paginile de socializare.
dacă e-mail-lul oferă mijloace de comunicare limitate, reţelele de socializare îi dau utilizatorului iluzia comunicării neîntrerupte, a proximităţii. probabil de aici şi dependenţa de marea flecăreală şi cu siguranţă frustrarea atunci cînd utilizatorii nu primesc mesaje sau like-uri cîteva zile. mulţi zîmbesc cu îngăduinţă, cu o anumită superioritate – cum, nu ai cont? – transferînd toată viaţa lor în mediul virtual.
poate să fie acesta un tatuaj virtual? se pare că da în măsura în care reţelele de socializare nu garantează siguranţa datelor iar dezactivarea/ştergerea unui cont nu presupune şi ascunderea profilului (sînt urme ale profilului nostru şi prin accesarea zilnică a unui browser dar asta e altă poveste).
aderarea la reţelele de socializare e discutabilă chiar şi atunci cînd vrei să-ţi promovezi un produs pentru că ai alternativa unui site unde poţi afişa lucrările într-un mod elevat după o structură elastică.
un avertisment: la începutul acestui an, Asociaţia Americană de Psihiatrie (a.p.a) a nominalizat noi forme de dependenţă pentru a fi introduse în ediţia a cincea a DSM (diagnostic and statistical manual of mental disorders), printre care şi dependenţa de internet, şi, în particular, cea de facebook.
astăzi, un post tv ne transmite următoare ştire: într-un oraş din ţară s-a deschis un curs –bunica online- pentru pensionari. scopul? iniţierea acestora în tainele reţelelor de socializare, cap de serie facebook.
reţeaua de inutil-iată un semn de întrebare, o temă incitantă şi din aceste perspective aprecierea mea.

imi aduc aminte de vremurile de demult cind faceam

imi aduc aminte de vremurile de demult cind faceam fotografii cu un Zenit si ma bateam pentru niste filme AzoMures. La un moment dat era sa mor pentru ca, in camera obscura, am baut din greseala o substanta folosita la developat. Cu toate acestea, cred ca acest text e doar o parere asumata si atit. Dupa ce m-am intors de pe Mont Blank(pe atunci nu aveam cont de fb), m-a intrebat frate-miu de ce sint impotriva. Sincer sa fiu imi era lene. In cele din urma mi-am facut cont pe fb(e doar un exemplu) si mi-am regasit aproape toti prietenii si oamenii care au contat pentru mine. Nu iau apararea nimanui si nu tin sa provoc pe nimeni, dar astfel de luari de pozitie sint lipsite de substanta in lipsa unei experiente concrete.

ok. I rest my case. nu mi-am imaginat că am atins o

ok. I rest my case. nu mi-am imaginat că am atins o coardă atît de fanatică la unii. cu siguranță absolut orice pe internet, precum și internetul însuși, este (sînt) o simplă unealtă, un instrument. cînd cineva ajunge pătimaș pînă la fanatism de dragul unei linguri, a unei sape sau a unui creion, atunci cu siguranță că problematica se mută în zona psihologică iar acolo cu siguranță nu mă pricep. mărturisesc, am citit zîmbind condescendent fraza lui Vlad, „un avertisment: la începutul acestui an, Asociaţia Americană de Psihiatrie (a.p.a) a nominalizat noi forme de dependenţă pentru a fi introduse în ediţia a cincea a DSM (diagnostic and statistical manual of mental disorders), printre care şi dependenţa de internet, şi, în particular, cea de facebook.” dar acum, alma, ai reușit să mă faci să consider că este foarte posibil ca lucrurile să stea chiar mai serios decît eram eu dispus să cred. în orice caz dacă tu mă consideri retrograd pentru că nu folosesc un serviciu online despre care statistici obiective spun că îți transmite peste 90% gunoi inutil. sau pentru că nu mă folosesc de un alt serviciu care nu face decît să promoveze (în cel mai bun caz) banalul adolescentin. sau pentru că nu am (deși am un cont pentru testing) pe g+, un serviciu care nu face decît să repete ceea ce fac alte sute de apps-uri de peste 10 ani probabil. deci dacă tu mă consideri retrograd pentru asta atunci o iau ca pe un compliment. îmi pare rău însă pentru tine. cîndva credeam că ai preocupări și gusturi mai rafinate. probabil (sigur) că m-am înșelat.

Îmi plac dezbaterile astea, mai mult, cred că H ar

Îmi plac dezbaterile astea, mai mult, cred că H ar trebui să pună mai mult accent pe ele și ca barometru de opinie s-o ia pe alma, la modul dacă alma a grăit, înseamnă că e ceva. Pentru că fata asta tace dar fără mari eforturi ți-o imaginezi citind totul cu religiozitate și stând mereu la pândă, calculînd momentul în care să posteze rezultatul dospirii ei.
Nici eu nu am cont pe nico rețea de socializare dar asta nu vreau să sune că eu am un cui cu aceste rețele... doar că nu vreau să am un cont pe un site în care nu am nicio încredere dpdv confidențialitatea informațiilor... iar la acest capitol facebook e muci.
Margas

"Unde este, Doamne, internetul acela unde pîrțîia

"Unde este, Doamne, internetul acela unde pîrțîia modemul două minute pînă pornea și așteptai un minut sau mai mult pînă se afișa o „pagină”. Cînd totul era text și dacă primeai sau găseai o „poză”, era evident de rezoluție sau culoare modestă. Dar era SPECIALĂ. Cînd comunicai luni de zile cu cineva fără să știi cum arată. Cînd importante erau ideile. Pentru că era dificil să le transmiți. Și nu îți permiteai să scrii decît inutilități valoroase."

perfect adevărat şi din punctul meu de vedere ce ai spus mai sus.
"Am scris chestia asta și poate va părea paradoxal dar eu chiar cred în valențele comunităților omenești, în valoarea împărtășirii, în ideea de șezătoare, de masă rotundă, etc. Dar în același timp nu pot uita că Dumnezeu a pus un anumit farmec în faptul că a ascuns anumite lucruri sau nu le-a făcut vizibile sau ușor accesibile pentru oricine.
La urma urmei nu cred că țin neaparat să cunosc totul despre tine cît mă simt atras de experiența fascinantă de a te descoperi puțin cîte puțin."
Asta mi-a plăcut foarte mult. Poate că mă regăsesc, cumva, în ce ai scris aici. Îmi induce o stare de bine.

Întâi că alma a postat DOUĂ comentarii acilea, nu știu

Întâi că alma a postat DOUĂ comentarii acilea, nu știu la care faci referire domnule melaminat... că pal nu pot să-ți spun, vorba știi tu cui da? sau nu? 'domnule că tovarășe nu pot să-ți spun'.
Apoi dacă este să aducem ironia în discuție, ar trebui să vorbim întâi de ironia existenței comentariilor tale.
Margas