imaginea utilizatorului elia-clodia

nopţi de aur vechi

lipită fruntea mea de lună
încrezătoare-şi cheamă dorinţele şi somnul
căci unde zbor sub pleoapa grea lăsată
mi-e drag în a cunoaşte chiar abisul

o casă sub iederă vibrează subtil mistere
şi cum fereastra e deschisă şi deci mă cheamă înauntru
o aripă-i atinge tocul negru iar camera mă soarbe
sete ca de bărbat o foame ce mă prinde
într-un vârtej ciudat şi umed şi fierbinte

nici răsăritul în clipe picurate peste gene
nici orologiile toate bătându-şi gongul deodată
nimica par
căci unde zbor sub pleoapa grea lăsată
mi-e drag în a cunoaşte chiar abisul

tu mă priveşti stând lângă pat
şi mă cuprinzi în linişte cu mintea blândă
iar liniştea pătrunde din multe unghiuri visul
oftează trupul se curbează apoi moale se lasă zilei

Comentarii

Un poem deosebit de frumos,unde

Un poem deosebit de frumos,unde ruperile voite de ritm subliniază o sensibilitate interioară intensă:totuşi,deşi ultimul vers probabil vrea să dea senzaţia că rupe vraja visului în sine,cred că scade din farmecul efectiv al poemului:distonează cumva cu restul. În rest,este excelentă!