imaginea utilizatorului bobadil

octopus

o să vină și noroiosul noiembrie
cât de curând

și vom porni iarăși la
vânătoarea de caracatițe
pe fundul apei
printre pietre murdare
peste oase înnegrite
vom străbate mormintele
însemnate cu nume
și poveștile lor
până în cele din urmă

în căutarea vieții acolo
pe fundul mării
vom face copii
într-un schimb de reflexe

tu mânză
îmi incendiezi oasele
cât sunt încă viu

un tigru plecat
la vânătoare de moarte

Comentarii

Maimuţică, Asta chiar ai

Maimuţică,

Asta chiar ai nimerit-o. Iar Dihania nu are dreptate, tocmai finalul este ce trebuie. Spre deosebire de :

“un deget lipit de nas
un memento mori
discursive”.

Deşi prezentul text nu este tocmai geni(t)al, peniţa o merită. Ca dovadă că ştiu să fac diferenţa între scârna de lingău şi ceea ce scrii bine, din păcate extreme de rar.
Asta nu mă scuteşte să te invit la continuarea pamfletărelii pe care abject ai început-o cu mine, dar şi cu alţii şi care personal chiar mă distrează. Să văd acolo cât te ţin curelele. Pentru că, de la Arghezi încoace, pamfletul îşi merită existenţa în măsura în care este făcut cu imaginaţie (chiar scabroasă, dar nu cu înjurături gen “HUO domnule gorun țara moare și baba și moșu se piaptănă. E drept, văd că ai babă mult mai tânără.”). Hai, eşti în stare?

Matei thanks mult dar nu ma

Matei thanks mult dar nu ma flata prea tare să nu te cred... cu ultimele versuri nu-s nici eu prea împăcat de felul cum arată dar de spus, sper că spun ceea ce trebuie.
Paul, mersi, de data asta suntem sinceri amândoi, nu e așa de greu.
Gorune, anytime, doar că am și eu niște T/C's ale mele cum ar fi să nu judeci după aparențe i.e. să accepti teatralitatea ca o forma a existenței, nu-s schizo dar vorba unui clasic în viață 'i'm not the only one with multiple personalities' și să acceptăm că personalitatea (personalitățile) este (sunt) doar parte din Spirit.
În rest, I'm your man
Andu

cumva am incadrat si finalu,

cumva am incadrat si finalu, asa cum il iau eu, si da, isi merita penita, pentru ca surprinde, pentru ca nu are cuvintele alea de care ne-am plictisit si care-s in toate poeziile, pentru ca "duios poemu trece" si pentru poezia din el

Bobilică, Hai să

Bobilică, neamule,

Hai să analizăm pe text: „Gorune, anytime, doar că am și eu niște T/C's ale mele cum ar fi să nu judeci după aparențe i.e. să accepti teatralitatea ca o forma a existenței, nu-s schizo dar vorba unui clasic în viață 'i'm not the only one with multiple personalities' și să acceptăm că personalitatea (personalitățile) este (sunt) doar parte din Spirit.
În rest, I'm your man
Andu

1.

În primul rând „am și eu niște T/C's ale mele” – subtilitate maaare, ca la biliard, cu referire indirectă, (şi metaforică pe deasupra şi, mai ales, eliptică nevoie mare care să-i confere forţă, sugestivitate & ambiguitate termenului lipsă), i.e, adică ştim doar noi doi despre ce e vorba; restul mocofanilor sunt nişte tâmpiţi; o primă concesie care mi-o faci: de a mă considera, măcar în domeniu, la înălţimea ta, „mersâ”, sunt de-a dreptul flatat! Şi acum urmează:

În al doilea rând „ale mele (T/C’s sunt) cum ar fi să nu judeci după aparențe i.e. să accepti teatralitatea ca o forma a existenței” (ai uitat că după i.e. ar cam trebui pusă o nenorocită de virgulă – treacă de la mine) – cine Dumnezeului zice (eu nu, în orice caz) că nu accept „teatralitatea ca o forma a existenței” şi ea poate fi chiar „acceptată” în texte, să le zic „artistice” dar devine inacceptabilă şi patologică când se aplică asupra unei persoane bine precizate, fie şi prin com-uri pe un site.

În al treilea rând „nu-s schizo (ba tocmai asta e, că eşti – vezi paragraful anterior şi, adaug, e chiar nebun unul care nu recunoaşte că e, spre deosebire de ceea ce spune unul de-i zice Gide „un nebun suficient de lucid să-şi dea seama că e nebun, nu mai e nebun” n.m. G.M.) dar vorba unui clasic în viață 'i'm not the only one with multiple personalities' ”; ei, acum lucrurile devin interesante: în loc să-ţi vină în minte ca unui om „citit”, ca să nu zic „doct” (măcar în materie de teatru că doar de teatralitate e vorba) şi să spui „I am no what I am” (Shekespeare’s Othello), trânteşti ce ai trântit sugerând, fără să vrei – că acum te bântuie stafia paranoică a uneia dintre personalităţile mătăluţă - cum că ori tu ai fi „Clasicul (acela) în viaţă” ori că e altul cu care te tragi de şireturi iar restul, din nou, e stupid prople şi habar n-are.

În al patrulea rând „să acceptăm că personalitatea (personalitățile) este (sunt) doar parte din Spirit”. Ei, cu asta chiar m-ai dat gata! În „Spiritul” meu în nici un caz nu încap mai multe personalităţi. Mai mult, eu fac o deosebire netă între „personalitate” şi „spirit” (şi nu sunt singurul, din fericire – pune şi tu mânuţa şi documentează-te în ale psihologiei). Şi mult mai mult – asta o cred cu tărie – în „Spirit” nu există „personalitate” – dar asta e altă discuţie.

2.

Am mai spus-o într-un text postat pe H.: sunt creştin dar nu sunt chiar tâmpit di tăt ca atunci când mi se dă o palmă să întind şi obrazul ălălalt . Mă apăr, dar fără ură. Ce să fac, nu am fost făcut să urăsc. Şi arma mea, chiar utilizată uneori cu aparentă agresivitate, este, zic eu, ironia. Dacă îmi vei răspunde la fel e O.K.. Altfel o s-o încasezi ori de câte ori va fi cazul. În plus, de data asta o să mă cam ţin de capul tău urmărind dacă devii shizo comentând texte chiar dacă nu sunt ale mele. Şi asta deoarece, aşa cum am mai afirmat-o pe aici, în H. mă simt ca acasă spre deosebire de alte site-uri pe care le frecventez din ce în ce mai rar. Motivul? H. e unul dintre puţinele pe care, până acum, nu s-au admis devieri, în com-uri, semnificative.

3.

Ivan, ameţit bine de votculiţă, era să fie călcat de un tren (d-alea după timpuri cu locomotivă pufăitoare). Vine acasă. Ludmila Ivanova tocmai pusese samovarul pe foc. Ivan se repede şi dă cu el de pereţi: „Ăştia trebuie stârpiţi de mici!”.

Acu’, parcă te aud: „Gorune, eşti beat?!”. Nu, sufleţel. Da’ cine ştie ce mă apucă când, fiind în toate minţile, se apucă să deraieze un tren înspre mine.

În rest, I'm your man
Gorun

Matei,

Matei, finalul l-am scris întâi altfel, mai în ideea poemului și tu ai sesizat schisma, se vede treaba că nu ai câștigat pe pile concursul de poezie :-)
Însă așa cum e acum îmi place 'altfel' și nu pot decât să mă bucur că și ție.
Ave huțule!
Gorune, poate ne facilitează Master of Puppets o polemică aici pe H pe o temă din cele multe care ne țin treji până dimineață, îmi amintesc că a avut curajul Adriana candva... aș intra și eu daca s-ar anunța și Virgil și alții care ar dori să-și amintească 'de un carmen saeculare...'
Rămâne să vedem doar câtă energie ne-a mai rămas, right?
Andu

Sic.

Sic...transit gloria mundi (si noi odata cu ea). Cu tine "polemica" pe tema care-ti sunt refuzate din nastere? Alea se discuta intr-un Templu in care gogoasa ta infuriata n-are loc caci daca o intepi da afara numai puturosenie. M-a facut sa scriu acest com. faptul ca o amesteci in cioravaiala noastra, in mod subtil cum crezi tu deviind discutia si sgandarindu-mi si mie orgoliul, pe Adriana care e mai mult decat o Doamna. Mai screme-te si dupa ce te vor trece toate naduselile (care fac bine ca elimina toxinele)poate, inca mai sper, te vei trezi si te vei da jos de pe amarata aia de movilita pe care te-ai cocotat si de pe care crezi ca poti dirija discutii "inalte" p-aci pe H.. Am pus apa la incalzit. Mai ai putintica rabdare ca n-a ajuns inca la temperatura potrivita.

In alta ordine de idei, vad ca nu uiti sa amintesti, printre altele, asa in trecat ca sa afle lumea, c-ai facut parte din juriul care l-a premiat pe Matei si te si vezi "supervaizorul" care, evident, "supervizeaza" tot ce misca pe aici. Imi amintesc ca, atunci cand s-a renuntat la editori in varianta actuala a H., te-ai repezit sa-ti oferi serviciile. Din nefericire pentru tine, ai fost constatat la superlativul absolut fara sa ti se dea nici un fel de atentie. Si ai ramas marele sef din coltul mic. Cum, pe vremuri, intr-un film cu indieni din America, fiecare membru al tribului era sef peste ceva/cineva. Si cum sefiile fusesera deja impartite si ramasese ultimul din coada doar Bobidilica care plangea neajutorat, i s-a oferit, ca sa taca din gura, sefia locului ala unde iti faci nevoile, fiind astfe uns drept "Marele Sef din Coltul Mic"

boba,

boba, nu mă refeream la text...
sunt sincer întotdeauna, dar te crezi prea subtil și vezi prea multe filme cu eroi...
nu mai bine sugi cola cu paiul?:))

November rain/ december

November rain/ december snow...the edge of a poet in distress? or in this dress?:)
.. noiembrie nu este doar un anotimp in care aruncam cenusa anului trecut si punem pe foc lemne noi ci un sentiment al caracatitelor, ele fiind creaturi mai neintelese decit omul, pe care uneori nici Dumnezeu nu-l mai intelege, ori mai ales Dumnezeu..placuta alunecarea dintre cele 2 parti ale poemului: prima parte: woke up the dreamer in me, a doua: the animal.

Băi pupa-m-ai în anagrama

Băi pupa-m-ai în anagrama evidentă, ești ca în situația asta:
...un copil se plimba în sandale cu mamă-sa prin parc. La un moment dat întreabă: Mamă, mamă, ale cui tunt tandalele astea? Ale tale prostule, îi zice mă-sa!

Presupun că pe aici este

Presupun că pe aici este clubul oamenilor mari de pe H de vreme ce nu intervine nimeni și suntem lăsați așa, să zicem ce ne pohtește sufletu'.
Mai ales că mie îmi plac vulgaritățile uneori îmi place chiar și o baie de vulgaritate doar că din păcate aici nu mă pot bucura de așa ceva. Tot ce primesc sunt niște înjurături care seamănă mai degrabă a smiorcăieli, nici măcar o flegmă pe obraz, apăsată, bărbătească.
Tu Gorune aparții unei categorii foarte interesante de oameni, ați studiat mult iar alții și-au petrecut viața studiindu-vă pe voi. Finalmente ei au murit însă alde ca voi nu pentru că voi sunteți nemuritori.
Iar tu mă anagramă bleagă de nici nu o găsesc dacă e să o pup cum mă îndemni ești din altă categorie, un fel de recycled paper, dar fiind încă tânăr (aici nu ai nicio contribuție) mai ai ceva șanse. Pe tine te păstrez deocamdată... ca să mă șterg. Gorun sunt sigur că mă înțelege deși sunt sigur că el a trecut la adult diapers de ceva vreme deja.... ce invenție extraordinară să recunoaștem.

Pamfletul are şi el nişte

Pamfletul are şi el nişte limite. Stop! Nu iţi pot oferi decât, să zicem, „compasiune” (şi peniţa care a fost, pentru text, of course, pe bune). Că de „milă creştină” sunt sătul până peste cap. Mare e grădina lui Dumnezeu. Şi suntem cu toţii în ea. Ce-şi face omul cu mâna lui e…lucru manual. Nefericirea e că we are all connected.

Gorune,

Gorune, la ce conchizi tu nu pot să zic decât un 'yeap!' iar despre mila creștină îți voi aminti de bancul cu omul care se duce la preot și cere o confesiune la care acesta îi răspunde 'nu e nevoie, ți-am citit blogul'.
Sper pe viitor la confruntări mai consistente dpdv conținut ideatic și la participanți mai răsăriți decât acești cocalari ai literaturii române care semnează cu titluri de membri sau membre sau mădulare mă rog ale defunctului organism numit cândva uniunea scriitorilor din românia.
Eu despre tine sincer am o părere în general pozitivă, te consider un exemplar uman evoluat însă un pic prea plin de sine față de ceea ce este în fapt și, cel mai important, ți-am mai spus-o, te percep ca pe un gerontocrat.
Însă dacă ai intenția serioasă să stăm de vorbă dă-mi un semn pe aici sau aiurea, pe lithera eventual ar fi o idee, și asta dincolo de fumurile din capul tău.
Că altfel revenim aici, adică de unde nici măcar nu am plecat.
Mersi,
Andu

cu toată admirația desigur,

cu toată admirația desigur, știai tu că ai diaree verbală... ca să-l citez pe Virgil. referitor la tine și domnul profesor...
îmi aduci aminte de bancul cu iepurașul și ursul. când iepurașul trăgea de fiare și se lăuda prin pădure că ce mușchi are el și ce o să îi facă el ursului. iar când ursul îi arde una de zboară iepurașul la 1km, după aia tot se ridică, își reia discursul cu vai ce bicepși, pectorali , tricepși am, dar sunt atât de ușor.
btw, ai tu vreo confruntare consistentă dpdv. ideatic pe aici? parcă era o polemică cu unu că e gras și altul că e înalt... (retoric desigur)

Absolut încântat de noul

Absolut încântat de noul (vechiul) meu statut unic şi autoreferenţial pe de-asupra. Precum identitatea picioarelor unei găini (mai ales dreptul).

Bay the way (şi nu Pink Floyd), ce dracului e „litHera” aia unde nu e prima dată că mă inviţi? O fi fo’ varintă nouă a Hermeneiei roasă de cancer de n-a mai rămas decât „H” din ea?

Asta nu mai e polemică ci doar, aşa, o întrebare nevinovată.

am zis hai sa citesc si sa

am zis hai sa citesc si sa comentez si eu sub textele lui Bobadil. si am ales un text care se pare ca a placut unora. nu neaparat si mie. pentru ca eu il consider un text subtirel. ceva teribilism masculin cu note escapiste. dar fara adincime. si mai ales fara scop. adica scop mai mult decit epidermic. bineinteles ca se pleaca la vinatoare - ca doar esentialmente vorbind tot vinatori si adunatori de nimicuri cazatoare din copaci ne simtim. Bobadil nu vrea sa ne convinga de o alta origine. schimba doar animalul cu femininul (oare de ce m-ar mira misoginismul) "caracatite". un fel de mixtura intre inutil si caraghios.
inutil sa ne mai spuna ce e pe fundul apei (ca doar n-o fi prin copaci). putina picanterie macabra cu oase innegrite (desi pe sub apa oasele tind sa devina tot mai albe, but anyway who cares).
interesant e faptul ca de fapt nu caracatitele sint scopul imersiunii ci cautarea vietii. Bobadil devine brusc filosofic. este posibil ca tot vazind oase si morminte sa te bucuri si macar de faptul ca esti viu. chiar daca nu prinzi nici o... caracatita. chestia asta cu caracatita chiar ca ma duce cu gindul la nicodem. but anyway, nobody's perfect.
brusc aflam despre o "minza" care ii incendiaza... oasele. obsesiva chestia asta cu oasele la bobadil. banuiesc ca e din cauza apropierii Hallowinului. evident se burzuluieste testosteronic si ne proclama ca "este inca viu". nice touch!
mai bizara este alunecarea zoologica din final cind aflam ca e de fapt... tigru. (si eu care nu prea auzisem de tigrii subacvatici). si ca este plecat nu la vinatoare de viata ci de... moarte.
well, bobadil cred ca trebuie sa se hotarasca. ce este de fapt si ce vineaza. pentru ca are nehotariri adolescentine. dar pariez ca a naucit doamnele si domnitele de pe aici cu aventurile lui subacvatice sudo-filofofice in care uneori din lipsa de vinat mai face si copii. prin noroiosul noiembrie. cortina, va rog!

Maybach

Uite-așa ajunge și un site literar ca Hermeneia, după ce mai trece timpul, ca un Maybach... plin de amintiri de lux!
Am dat din întâmplare de textul acesta al meu mai vechi și m-am gândit dacă Virgil cel de azi ar mai rămâne la părerea scrisă aici, mai sus... sau la vremea aceea eram prea orbiți de polemici și ambiții și analiza pe text devenea vasală pornirilor viscerale.
Acest text în particular mi-l amintesc bine, el aparține perioadei mele hai să o numesc așa 'metaforice' și destul de clasice din acest punct de vedere, iar acest poem este chiar unul simplu. Virgil mi-l desface în bucățele (ceea ce deobicei nu faci cu un poem) și aparent mi-l desființează.
Aș fi curios dacă el mai gândește acum la fel ca atunci.
Eu unul acum l-aș desființa din cu totul alte motive.
Îmi cer scuze pentru această dizertație care poate fi oricând văzută ca o divagație.

well, zîmbesc. pe bune că la

well, zîmbesc. pe bune că la o revenire textul mi-a plăcut. desi cu siguranta, si tu andule vezi foarte bine, ca este plin de contradictii care pe alocuri pot face pe unii sa strimbe din nas si sa le considere teribiliste. si, tot la fel, cred ca daca textul ar fi vrut sa fie mai „dens” ar fi reusit mult mai mult. si, nu neaparat din incapatinare, dar acum cind mi-am recitit comentariul, trebuie sa recunosc ca mi-a placut si el. pe bune dom'le că eram mai relaxat pe vremea aceea. viata ne-a incrincenat bobadile...