imaginea utilizatorului a.a.a.

Ochiuri sau omletă

Mă trezesc ca de obicei –
cu juma’ de oră înaintea trupului
şi cu 26 de ani după suflet.
Dau drumu’ la geam,
octombrie joacă şotron cu trecătorii
şi trage copacii de păr;
trimit o scrisoare de 5 cenţi,
îmi trântesc în dinţi un kil de Colgate
şi-n cană, două trei în unu.
Cafeaua naturală e pentru cupluri şi depresivi, îmi spun,
dând peste beregată balta aia maro,
legată cu funii winston, albastre.
Ashram în winamp, sprijin termopanul,
mă scot de pe automat,
şi mi-e aproape bine.

Teama asta caldă ce-mi sudează stomacul
tre’ să fie tot de bine –
teama e ispita de-a trăi,
îmi spun plin de importanţă,
chinuindu-mă să aleg între ochiuri şi omletă.
Miroase-a zbor de hulubi,
tavanul s-a pansat pe la colţuri,
în geam cresc caracatiţe de tempera,
iar după el,
lumea nu mai e demult motiv de supravieţuire,
iar supravieţuirea e întotdeauna condamnare.
Teamă mi-e că s-ar putea să-nvăţ să supravieţuiesc,
îmi spun, muşcând din ochiurile făcute omletă.

De-acum e simplu:
s-a făcut aproape trei,
voi întârzia peste tot pe unde n-ar trebui să fiu,
am să leg prietenii cu interjecţiile,
îmi voi tatua călcâiele cu drumuri etc.
Mai pe noapte,
voi fuma lumină laolaltă cu felinarele
de Copou,
voi cânta la beznă
de plop,
am să înjur evlavios
de dumnezei,
şi alte chestii de astea existenţiale.
Unele siluete vor spune că mă îmbolnăvesc,
eu că mă vindec,
şi tot aşa.
Dar până atunci,
am să scriu un poem frumos,
cu multe metafore şi toate cele.

Comentarii

eu,

eu, m-aș fi oprit la Miroase-a zbor de hulubi,
până acolo textul e ff fain.

foarte.

foarte... nu stiu, tanara poezia asta a ta. eu m-am simtit de 16 ani citind-o. curge firesc si foarte repede/ caleidoscopic. mi-a amintit de amelie si fashurile de la inceputul filmului. asa ca da, e de bine.

daca ar trebui sa renunt la ceva, ar fi micul monolog interior.

Versul cu "Miroase-a zbor de

Versul cu "Miroase-a zbor de hulubi" nu mi se pare ca se potriveste in context. Adica textul are o tendinta destul de actuala, iar versul ala are un "parfum" destul de imbatranit. E primul text pe care l-ai scris in vers alb care mi-a placut.

ialin

Paul,

Paul, Oana, Ialin, mă bucur că aţi găsit câte ceva în acest text. Vă mulţumesc pentru lectură şi semne!