imaginea utilizatorului yester

pentru că uiţi ce ai mâncat aseară

sunt român!

Nu am înţeles niciodată un anume tip de idioţenie. Că eşti stupid când trăieşti într-un oraş (să zicem Bucureşti) pe care îl scuipi cu aerul că ai vrea să bei apă plată cu lămâie după fiecare intromisiune a lui în tine, e aproape de înţeles. Mai ales când spiritul contradictoriu (prezent la marile genii), nu-i aşa, te face să spui (dezinvolt de ineptic) oh, mon amour, totuşi te ador şi te pup în fund că n-am ce face cu marile civilizaţii că-s acre. Deci da, tipul acesta de halucinaţie intelectuală (sic!) îl pot comprehensa. Doar pentru că tipologia e de rozătoare (nu guzgan) ci hamster. Din acela de când te uiţi în ochii lui uiţi cele două războaie mondiale şi te apucă grădinăritul.

Nici furiile de catifea ale celor ce cred că românia e o groapă de gunoi, asezonată dramatic cu indivizi chelioşi (ori în devenire), cu burţile gestante şi priviri de măcelari ,care ne conduc, nu îmi sunt străine şi nici indiferente. Ba chiar nu mă deranjează să spun că natura duală a clasei politice care e infectă, se manifestă în toate subdiviziunile structural-organizaţionale de pe aici şi aiurea.

Idioţenia pe care nu o înţeleg, sau mai bine zis, nu vreau să o înţeleg este aceea a omului de rând. Care este prostit, se lasă prostit cu ocazia fiecăror alegeri. Şi nu e vorba de micile pomeni, nici de mici şi bere, ci de plăcerea românului de a se lăsa fraierit. De a-şi trăi clipa care pentru el este speranţă. De a spera! Iar aceasta este o idioţenie pe care eu nu o înţeleg. Să speri fără să te documentezi, fără nicio bază.

În momentul în care intervine speranţa, ea trebuie să fie fondată pe ceva. În fenomenul religios, acest fapt este primordial. De aceea apreciez oamenii care caută şi îşi întemeiază opiniile pe lucruri cercetate cu amănuntul, cu migală. Acolo chiar dacă dau greş, nu vor şti decât după moarte.

Nu sugerez nimic. Doar vreau să sper că am o ţară frumoasă, cu oameni cinstiţi. Şi cred că pot afla asta în timpul vieţii.

Revistă literară: 

Comentarii

...

fragmentul asta merge postat pe blogul personal, daca-l ai...dar cam atat.

- cum e cu marile genii, am inteles
dar cu cele mititele cum stau lucrurile?

pleo

În primul rînd cred că "alegeri electorale" este un pleonasm. Apoi, textul acesta îmi aminteşte de un text de-al lui Ion Cristoiu (parcă) în care vorbea despre cozile de le Caritas şi de la moaştele sfintei Paraschiva. Şi trăgea aceeaşi concluzie cum că românii ar avea o înclinaţie bizară spre a crede în "minuni" absurde. Pentru a aluneca ulterior în acel tipic postludiu mioritic al dezamăgirii fataliste al lui "aşa mi-e(ne e) scris". Asta nu este speranţă. Ăsta e escapism. Iar drogul este o iluzie. Vorbitorii de limbă engleză numesc asta wishful thinking. Şi tot ei spun (mai ales cînd vorbesc despre alegeri), "If you fooled me once, you are smart. If you fooled me twice, I'm stupid."

e târziu, poate am typo, poate nu

Adriana, pentru nelămuriri de sintagme, dă un search pe google, pentru alte curiozităţi ajută şi introspecţia.

Virgil, ai în mare parte dreptate, mai ales spre final. Dar resemnarea (mioritică) este pasivă, speranţa denotă ceva activ. Însă, nu cred că nu ai votat aceeaşi persoană (cu toate acestea) de două ori.
Şi acum, alegeri electorale nu e pleonasm.
1. electoral provine din subst. electorat şi este adj. pentru subst. alegere
2. sunt alegeri prezidenţiale, alegeri conjuncturale ş.a.m.d.
însă îţi mulţumesc pentru sesizare.

ce mă intrigă pe mine e că speranţele se bazează pe promisiuni, în general. şi vine întrebarea: cum poţi fi sigur pe o promisiune? cum ar trebui să fie demonstrată credibilitatea uneia?

...dacă nu e și fudul

Cam așa aș putea defini vorbele acestui geniu pustiu al Hermeneiei care ne tămaduiește durerile existențiale tot mai des cu prostia sa devenită proverbială. Cuvântul 'alegeri' are cel puțin două înțelesuri, unul este acela de 'opțiuni' când sintagma 'alegeri electorale' devine 'opțiuni electorale' și nu e pleonasm, dar și pe acela tocmai de 'optiuni ale electoratului', adica simplu 'alegeri' fie ele prezidentiale, parlamentare sau la uniunea scriitorilor filiala tecuci, situație în care devine un pleonasm mai ceva decât deja celebrul 'avansați înainte'.
În plus textul n-are sare, n-are piper, n-are nerv gazetăresc de niciun fel. Ce revistă? Care revistă? Mă plictisesc citindu-l mai ceva ca la ora de educație cetățenească din liceul din epoca de tristă amintire când mi se spunea ce e rău și ce e bine în trei propoziții simple, și alea cam dezarticulate.

eu de cînd tot spun...

romînia e ceva la fel de artificial ca iugoslavia. și dacă nu vor să se despartă, măcar autonomie ar trebui să-și ia cele zece regiuni istorice (bucovina, moldova, dobrogea, muntenia, oltenia, banat, crișana, maramureș, ardeal, ținutul secuiesc). europa de sud-est e prea coruptă ca să mai dea înainte un stat centralizat. de taxele noastre trebuie să ne ocupăm noi, la nivel regional. bucureștiul mănîncă singurel 25% din bugetul țării, și produce 14%... e o mică mare diferență și noi, provincia, prea sîntem luați de fraieri

Matei

iată că (fiindcă e polemică) intru în dialog cu alt comentator. matei, a asemăna românia cu iugoslavia trădează ori ignoranţă socio-culturală ori ignoranţă istorică. românia este în copleşitoarea ei majoritate creştin-ortodoxă din bucovina pînă în banat şi din mangalia pînă în săpînţa. chiar şi greco-catolicii ritual vorbind se integrează în acelaşi spaţiu cultural. iugoslavia nu a fost niciodată aşa ceva. dar argumentele pot fi mult mai multe.

chiar și numai din punct de vedere economic

descentralizarea pînă la autonomie regională e necesară într-un spațiu de poveste ca romînia. corupția din teren ar fi mai vizibilă și romînașii, dragii de ei, dacă nu le-o merge bine nici atunci, o să poată da vina pe ei înșiși, nu totdeauna pe centru (care are vina cea mai mare, însă distrage de la marile probleme și nepotisme din județe)

bănuiesc că glumeşti

nu fac tapaj de patriotism ieftin. (asta că unii tot zic că noi "ăştia din diaspora nu am avea dreptul să vorbim despre românia, dar mă rog..." dar e cam aiurea să vorbeşti despre fărîmiţări şi autonomii (deşi mă tem că tu nici nu prea înţelegi ce înseamnă asta) cînd europa vorbeşte despre uniuni şi dărîmări de frontiere. că este nevoie de descentralizări şi mutări de entităţi decizionale aproape de spaţiul manageriat, înseamnă altceva. şi (again) trebuie făcut cu cap nu cu entuziasmul lui "să avem şi noi faliţii noştri".
părerea mea este că românii ar trebui să devină mai puţin poeţi şi mai mult pragmatici. pragmatismul este reţeta împotriva corupţiei şi ilegalităţii. dar atîta timp cît eşti mioritic şi visător şi speri că de undeva de sus îţi va veni ceva, sau crezi că "aşa ţi-e scris", nu ai să pui mîna să faci nimic şi ai să tot dai vina pe "ăi de sus" sau pe "ăl de sus".
şi că tot veni vorba despre descentralizare, oricît l-ar detesta cineva pe băsescu nu cred că e vina lui sau că trebuie el să vină şi să planteze coşuri de gunoi sau să le golească pe cele care duhnesc. tot aşa nu cred că e vina vreunui general de la bucureşti că un poliţist doarme în post sau că nu arestează pe ăia care tulbură liniştea sau care fură. descentralizarea sau autonomia nu e ceva ce vine de sus ci e o manifestare a unei mentalităţi născute în societatea civilă. pot sau vor românii să îşi poarte singuri de grijă, sau (again) altcineva e de vină?...

păi da,

o mare europă unită, compusă din țări compuse din regiuni. și tocmai descentralizarea asta radicală ar scoate la iveală adevăratele probleme, care vin de la comună, oraș, județ, nu de la bucurești. toți îi înjură pe politicienii mai mari dar nu știu cine e prefect ori consilier județean... sau cîte chestii s-ar putea face la primăria locală cu ceva interes. bani buni care se întorc la ue pentru că nu facem proiecte, pentru că nu avem idei, pentru că așteptăm totul de la centru, centru ca consumă, cum spuneam mai sus, mult mai mult decît produce. și abia atunci o să fie nevoite toate zonele să-și găsească punctele forte și să acționeze

Paul, Articolul tău e

Paul,
Articolul tău e interesant. Şi eu detest proştii, mai ales pe cei încrezuţi, pentru că, inconştient, dar cel mai adesea conştient, fac foarte mult rău, în special în democraţii. Iar într-o ţară ca România, unde cultura politică e foarte deficitară, proştii decid în mare măsură soarta întregului popor. Şi totuşi, dacă ar fi doar proşti, i-ai mai putea ierta, dar mulţi dintre ei au şi o răutate diabolică, o ură viscerală faţă de tot ce înseamnă spiritualitate şi intelect. Indivizi de felul acesta există peste tot, dar în democraţiile occidentale, unde gradul de civilizaţie este mult superior, iar conducătorii sunt aleşi din rândul oamenilor cu un nivel de intelectualitate, şi mai ales de moralitate mult mai ridicat, ei sunt, în mare măsură, anihilaţi. La noi va mai dura ceva până se va întâmpla acest lucru, aşa că speranţa ta din final s-ar putea să nu se împlinească. Dar tot e bine că avem o ţară frumoasă. Mai ales acolo unde oamenii de felul celor descrişi mai sus nu ajung sau ajung mai rar.

Şi câteva precizări: sintagma ,,alegeri electorale'' e pleonasm, chiar dacă ai găsit-o pe internet (definiţia din DEX: electoral ,,referitor la alegeri''). După părerea mea, nu e acceptabil, cum e ,,marile genii'', pe care, de asemenea l-ai folosit.

Petru,

Petru, am să-ți răspund pe scurt, iar mai apoi, probabil în week-end voi reveni la partea politică a textului. Pentru că nu mi se pare ok să vorbim despre autonomii sau modele occidentale când la noi se fură capace de canalizări, șine de cale ferată, cabluri de curent electric s.a.m.d. ; e un pic mai delicată discuția. Cred că într-o țară ca românia, aflată printre țările destul de mari din Europa și fiind singura unită pe criterii de grai (observi că nu spun lingvistice ori alte alea), o țară în care pe timpul lui Carol I pentru asimilarea culturii occidentale a fost nevoie de una sau două generații, se pot schimba mentalități. Dar mai cred că e vorba și de o pătură de mijloc a societății care să fie consistentă pentru rațiuni pur economice. Dar despre... mai încolo.
Acum expresiile pe care le-am folosit, pleonastice sau nu, (să zicem că da) au intrat în dinamica limbii, iar noi, cei care scriem facem limba. Dacă bobadil va spune : am o mare stimă pentru orgasm, atunci cuvântului stimă, care știm ce înseamnă, i se va adăuga un grad de comparație elocvent și generații întregi vor spune așa. Cu o mai mică stimă nu ajungem nicăieri, asta știe și dumnealui. Prin urmare, noi facem limba română. Că unii o fac doar ca să provoace discuții și polemici e una, că alții o fac ca să ne râdem e și mai bine. De aia suntem români. & Btw americanii au o groază de pleonasme, de la banalul stai jos, și uite ce bine o duc...

revin,

revin, oare mai sunt valabile doctrinele politice? sau sunt doar praf în ochii alegătorilor?

Stânga
Astfel încă de la început stânga a fost asociată ideii de transformare, făcea apel la modernizare, la progres. Deci, în conformitate cu semnificația inițială, stânga contesta ordinea socială existentă la acea dată, luptându-se pentru schimbare. Adepții ei se inspirau din concepțiile filosofice ale perioadei iluministe (Locke, Montesquieu, Rousseau), conform cărora omul este, prin natura sa, bun, perfectibil, însă sistemul în care trăiește nu îi este favorabil.
Zona stânga a spectrului politic a fost ocupată cu timpul, de partide din familia socialistă, apărute către sfârșitul secolului trecut. Valorile care i se atribuie în prezent stângii sunt: reforma, dreptate socială, egalitate, libertate.

Dreapta
Adepții dreptei au fost cei ai susținerii status-quo-ului, făcând apel la tradiție, ordine, morală. Spre deosebire de viziunea optimistă a stângii, dreapta are o viziune mai pesimistă asupra naturii umane si, fără să considere că omul este neaparat rău, pleacă de la ideea că, ceea ce este rău în interiorul său constituie o primejdie permanentă.
Ideile care i se atribuie în prezent dreptei sunt cele de ordine, morală, credință, familie, iar liberalismul este considerat principalul exponent al dreptei.

Liberalismul
Doctrina liberală are cea mai îndelugată istorie, exercitând o influență covârșitoare asupra vieții politice a secolului trecut.

Liberalismul este centrat pe individ și:

are drept premise libertatea individuală, inițiativa privată și limitarea puterii statului;

se bazează pe încrederea în virtuțile "mâinii invizibile" care reglează relațiile dintre oameni fără intervenția inoportună a statului;

privilegiază mecanismele de piață, considerate ca fiind singurele forme ce permit existența unei societăți capabile să asigure libertatea individuală;

Din punctul de vedere al adepților liberalismului intervenția statului trebuie limitată în baza unor reguli clar stabilite. John Locke considera că "menirea legilor este aceea de a veghea nu la pluralitatea doctrinelor sau veracitatea opiniilor ci la siguranța și securitatea comunității și ale bunurilor și integrității personale a fiecărui cetățean".

Conservatorismul
Este considerat ca fiind o tendință cu totul firească a gândirii politice, ca reacție la liberalism.
Esența conservatorismului este conținută în faimosul dicton al contelui Falkland: "Atunci când nu este necesar să schimbi nimic, este necesar să nu schimbi nimic".

Pentru Edmund Burke, fondatorul gândirii conservatoare, trăsăturile credo-ului conservator sunt:
a. omul este fundamental o ființă religioasă și religia este fundamentul societății civile;
b. societatea este produsul natural,organic al evoulției istorice treptate; instituțiile existente întruchipeaza înțelepciunea generațiilor trecute;
c. omul presupune, alături de rațiune, instinct și emoție; prudență, judecată, experiență și obiceiul sunt călăuze mai bune decat absracția;
d. comunitatea este mai presus de individ; drepturile oamenilor derivă din îndatoririle lor;
e. răul este înrădăcinat în natura umană,nu în instituțiile sociale;
f. exceptand sensul moral,oamenii sunt inegali; organizarea sociala este complexă și presupune existența diferitelor clase și grupuri;

Social-Democratia
Conceptul a fost însoțit de-a lungul timpului de termenul de socialism și chiar se confundă cu socialismul sau mai bine spus, cu anumite forme ale acestuia.
Ideile socialiste izvorau din dorința de a se găsi modalități de a fi conciliate libertatea și egalitatea, astfel încât să aibă loc o distribuire echitabilă a avuției naționale către toți cetățenii. Ascensiunea partidelor de stanga a fost determinată de creșterea numerică a proletariatului industrial.
Un moment important pentru familia socalistă europeană l-a constituit primul congres al Internaționalei Socialiste de după cel de-al doilea Razboi mondial, care a avut loc la Frankfurt pe Main. Declarația emisă la sfârșitul acestui congres a marcat îndepărtarea ideologică de marxism.

Crestin-Democrația
Originile doctrinare al acestui curent trebuie căutate între pricipiile și ideile propovăduite de catolicismul politic. Partidele creștin-democrate au apărut ca reacție la atacurile asupra bisericii și catolicismului.
Democrația creștină a făcut carieră în Europa, după cel de-al doilea Război mondial, încercând să umple golul dintre liberalsm și socialism, dintre individualism și colectivism, având, în același timp, și valori independente de aceste curente de gândire, cum ar fi morala creștină sau subsidiaritatea.
Creștin democrația este asociată în multe țări ideii de neoconservatorism, putându-se semnala un corespondent funcțional între cele două curente dat fiind că promovează respectul fața de valorile tradiționale: credință, familie.

Și revin, când alegătorul român merge la vot, ține cont de aceste concepte? Sau politicianul român când ia decizii?