povestire

imaginea utilizatorului Amelia Mociulschi

Nunucă (roman)

fragment

La întoarcere, atitudinea lui Viorel faţă de Nunucă s-a schimbat şi i-a cam făcut vânt acestuia, trimiţându-l să mai stea şi pe la el pe acasă. Să facă bine să-şi facă apariţia mai rar, dacă se poate, deloc. Nunucă era disperat. În mod sigur Viorel îşi găsise pe cineva. Nu era vorba de proasta aia de asistentă ce-şi făcea vise; cu siguranţă, Viorel se plictisise de ea. Nu-i plăceau gâştele, avea deja una acasă. Era vorba de altcineva mult mai periculos din moment ce Viorel îl ţinea ascuns. Era ceva serios, de data asta.

Proză: 
imaginea utilizatorului poema

Laura (Pasul roşu al zilei) ~ fragment

al doilea vis

Copilaşul nostru aleargă pe plaja cea demult pustie, încercând să urmărească, cu mânuţele lui dolofane, făgaşul sărat al undelor marine, în timp ce, dragul de el, cu picioruşele lui bucălate, boncăluieşte, de minunăţie, în apa mică de la ţărm. În fapt, este o dimineaţă tânără lui Yuè-Juillet cel de apă de trandafir, care tocmai a fost plămădit, ca picioarele Afroditei, din spumele jucăuşe ale undei. Nu ştiu ce s-a întâmplat în ultima vreme cu pescăruşii. Sunt din ce în ce mai gălăgioşi. Îmi pun şalul pe umeri, şi mă grăbesc să ajung ca să îl cuprind pe Mihai cu mâna asta ofilită, de ceară, pe care tu ai aşezat un inel argintiu, asemeni nisipului acestuia calin, atunci, demult, atât de demult, că nici nu mai pot şti, cu precizie, când.

Proză: 
imaginea utilizatorului Virgil

anii aceia - II

II

Ora de matematică începu cu o liniște ciudată. Profesorul era ocupat cu ceva la catedră. Clasa însă păstra o liniște ireală. Decebal, numele sub care îl știau toți, le era nu numai profesor de matematică dar și diriginte. Ca și cum o nenorocire nu ar fi fost suficientă de una singură. Așa că oricînd o oră de matematică se putea metamorfoza într-o oră de dirigenție iar ora de dirigenție putea deveni brusc o oră suplimentară de matematică. Pe vremea aceea nu cunoștea cuvîntul ambiguitate, dar asta era ceea ce ura la această situație fără să o poată numi.

Proză: 
imaginea utilizatorului Virgil

anii aceia

...

Mergea. La fel ca în fiecare zi, printre blocuri. Căldura stătută îl învăluia tot mai mult cu fiecare zi cu cît se îndepărta de vacanța de primăvară. Cartierul era liniștit. Mirosea a praf, a asfalt încins și a vegetație de maidan. Uneori un iz de ciulama sau pește prăjit amintea că e mijlocul zilei. Un vînt călduț, îmbibat cu polen, îl lovea în față din cînd în cînd. Simpla lui senzație îl facea să simtă începutul durerii de cap. I se spusese că e sinuzită. Dar el știa că nu e. Era ceva legat de vîntul acela. Alteori căldura mirosea a mortăciune sau a sulf. Sau a Dunăre.

Proză: 

Pagini

Subscribe to povestire