poezie generală

imaginea utilizatorului poema

poem marin

cântec de îmblânzit picioarele mângâiate de vânt şi de soare

nu ştiam că, urcând,
mă voi lovi cu capul de un soi de moarte înflorită

mă va înghiţi paradisul cireşilor ca pe o rădăcină săvârşită dintr-o uriaşă greşeală

timpul acesta nu va mai fi recunoaşterea bătăilor de inimă
care şi pe mine m-au răsfăţat câţiva ani
numindu-mă „pescăreasa”

iubindu-mi bărbatul de brad într-o preafrumoasă bărcuţă cu pânze
purtată de vânt spre un ţărm năpădit de cireşi,
cu rădăcinile încercând să se domesticească în nisipul mirosind a lemn umezit şi a ploaie,

imaginea utilizatorului elena katamira

Dirijorul

portret

în ziua aceea chiar nu mă grăbeam
dirijorul își muta în altă orchestră notele ca pe niște mobile vechi, cu valoare sentimentală
adormisem privindu-l de la etajul zece strada m. moreno colț cu frizeria
își mângâia obosit fluturii negri adăpostiți în fracul său
de jongler
păream eu și el capătul aceleași baghete care scormonea aerul
atât de uriașă era vara aceea
atât de uriaș mi era somnul
n-am spus nimănui nimic
l-am primit cu toate gamele și toate culorile
glorios zdrențuite

imaginea utilizatorului pest

sonet autocritic

singurătatea-n ziuă mă înnoaptă
și de tăcere iau o supradoză
în ochiul minții mele port o roză
sedentarismu-i singura mea faptă

răpus tiptil de-a verbului viroză
de miez rostirea încă nu-mi e aptă
pe scara spre Înalt cobor o treaptă
și-n Nemurire stau mai mult de poză

trecut-au anii fără-a te deprinde
pe tine, Taină-a rostului scribal
micimii vremea-n veșnicii mă vinde

înlănțuirea unui vers cabal
în mine-o flăcăruie mai aprinde
dansând cu demoni l-al Gheenei bal

imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

cântec pe sub uşă

cum să te împac suflete zbârlit de viaţă maşteră
hai să-ţi trec pieptănul otrăvit în răspăr
vezi firele tale albe-negre/ te-ai covăsit surioară
începe să-ţi miroasă transpiraţia acru înghiţi cu noduri
câte un bulgăraş de soare/ dejavu din zdreanţa tinereţii
cu zăpezile bărbatului care te trăgea pe sanie şi spunea
că ninge dacă el vrea
amară viaţa ca o dulceaţă de nucă verde

Pagini

Subscribe to poezie generală