... dacă nu ești membru Hermeneia, dar îți place să scrii poezie sau proză, articole sau scenete, ești invitat(ă) să îți creezi un cont și să devii parte a unui spațiu literar care zilnic îți va oferi surprize.

imaginea utilizatorului emiemi

into my arms

de altfel o duc bine încă mai pierd încă mă pierd
nu cred în dumnezeu dar dacă aș crede probabil l-aș întreba o mie de lucruri
pînă se plictisește
l-aș întreba de exemplu cînd se termină orele la facultate ca să știu cînd să te aștept
să mă strecor în spatele tău și să te îmbrățișez pe furiș.

imaginea utilizatorului solomon

cazane

înţărcarea lui bogdan

il fierb pe dan intr-un cazan mic pentru albit rufe
il fierb il pregatesc pentru cina
poate voi face si-o salata de avocado cu usturoi
nu-l perpelesc nu il prajesc nu mai am varsta digestiei barbare
el uite incepe sa miroasa bine
a izma a mormanul bunicii din cimitirul de ziua a saptea
chiar acum imi amintesc si spun ca-mi amintesc

imaginea utilizatorului nicodem

nervul poetic

...

sub sălciile frunţii
paingii muzei îşi ţes pânza
stând noaptea
la pândă

deodată
pe luciul adormit al apei
sună câte-o stea din trompetă
ei sar speriaţi
şi fug în cuvinte
parcă le-a atins cineva nervul poetic
în învălmăşeală unii cad în neologisme
şi se îneacă acolo
alţii se-agaţă de tropi măsuri şi subînţelesuri
îşi bandajează rănile cu fâşii de curaj
din verbe îşi fac funii

imaginea utilizatorului Cosmacpan

cortina de fier

am renunțat la iubire
și i-am șters numele din toate visele
și lumea se cufunda într-o tăcere de moarte
iar fericirile plecau în bejenie.
dar tot n-a fost îndestul
căci strălucirea ei mă ardea
și-atunci mi-am lăsat visele oarbe,
presărându-i cenușa
și pleoapele-o mestecau înmuind-o
iar tacerea-și lua mantia-ntunecată de lacrimi
și le-am pus, așa oarbe și mute
de-au ridicat zid

Experiment literar: 
imaginea utilizatorului Cosmacpan

noaptea la sfat...

hai cu mine...

marea caută,
crestele valurilor
spală tăcerea…

ne-am întâlnit pe malul mării
eu costeliv, ea trecută
speriind noaptea cu un foc
anemic și halucinant.
valurile ne scuipau încercând să ne ajungă
iar pescărușii scăpau singurătatea din cioc.
i-am oferit o gură de aer
din sticla prăfuită
și ea mi-a oferit un sandwich
o viață între două felii de noapte.
am mâncat și-am băut

imaginea utilizatorului aquamarine

envoyee de mon i-phone

când nu vreau să plâng mă uit în jur și înțeleg.
sunt aripi și aripi. și tu dacă ești acolo.

el mi-a dat lacrimile.
zâmbetul mi-l confecționez zilnic ca pe hainele
de păpuși. într-o zi o să mi le caut. nu le iubesc.
le împletesc părul în cozi, să nu se mai rupă.

până la urmă, despre ele e vorba. la fel de slabe,
la fel de frumoase, chiar daca le lipsește nebunia.

imaginea utilizatorului caminante

Geamantan cu pisică

femeia e plină de mâneci
ii trebuie mii de ani la plecare
şi stă
într-o cabină de vapor

bunică-mea-şi ţinea banii în batistă
doar ea ştia cum lega toate nodurile
făcea un fel de animale fantastice
din orice ar fi putut ascunde la piept
odată
animalele au năvălit toate în casă
i-au mestecat fereastra de iarbă
şi ceainicul de deasupra dulapului

imaginea utilizatorului Crin

in the pursuit of happiness (IV)

n-ar fi fost mai bine să fie toti lăsaţi să fie un pic ciudați?

Ticuța se apleacă asupra lui Adam plimbându-și pletele peste fața lui. Acesta inspiră adânc și-o strânge mai aproape de-o parte și de alta a lui, începând să se unduiască în ritmul ei pe banca rece. Ticuța își plătea datoriile examenului de oase pe care-l trecuse cu brio iar el savura momentul din plin, cu pleoapele închise. Ticuța îl privește cum respiră sacadat. Nu e prima dată când se urcă în brațele cuiva pe o bancă în parc. De fiecare dată fețele lor o făceau să creadă că să fii femeie e un act divin. Trebuie să fii femeie, trebuie să săruți, trebuie să dezmierzi și să faci chiar mai mult. De-asta avea sâni, de-aia încă-i erau tari. Se apropie de el, de ce și-ar nega situația, de ce și-ar nega genetica. E femeie, asta n-are nimic cu codurile morale.

Proză: 
imaginea utilizatorului Madalina Cauneac

Mâncând ciocolată la masă cu Chirurgul

Dimineața devreme pe peronul Gării de N zeci de oameni alergau grăbiți care încotro. Încercănați și cu o expresie pe chip ce nu mai spunea nimic. Poetul se îndrepta alene spre informații. Azi nu avea chef decât să mănânce un covrig și să doarmă. Pe drum îl asaltară vreo trei taximetriști entuziaști să-l ducă prin vreun aeroport, cartier mărginaș de care nu auzi în viața lui. Se făcu că nu-i vede.
„Trenul București-Iași la ce linie vine?”
„3”
„Mulțumesc!”

Proză: 
imaginea utilizatorului aalizeei

film grain

nu am scris de cîteva luni. adică de la „feng shui în lucernă”- o parodie deosebită. cred că succesul ăsta m-a dat peste cap. mai primesc și acum numeroase mail-uri de felicitare din partea unor asociații umoristice de cartier. desigur, personalitatea mea universală nu poate fi raportată la un areal așa de restrîns. invidioși, unii dintre prietenii mei înveșmîntați în pixeli m-au abandonat – doare al dracului să realizezi că ești butonul x al unei ferestre virtuale.
-am găsit întîmplător pe internet un anunț, cumpără o sută de pixeli la prețul de doar un ron per pixel. nu mulțumesc. la prețul ăsta nu îmi permit nici măcar un deget care să mă certe. de răscumpărarea unui chip la un frame decent nici nu poate fi vorba-

Proză: 
imaginea utilizatorului Dorel

Păcatele bătrâneţilor

Noi tablete din Ţara de Kuty

Am întâlnit adesea, de-a lungul vremii, indivizi care, mai ales aflaţi asupra chefului, au ţinut cu tot dinadinsul să-mi povestească „romanul vieţii lor”. Şi nu o dată, din diverse motive, i-am lăsat să mi-l spună. Asemenea „romane” ajungeau, însă, îndeobşte, la un prematur deznodământ: căderea frunţii protagonistului-narator pe masa încărcată de halbe. Dar, fără greş, în ele, „autorii” se înfăţişau drept ceea ce nu fuseseră nici o clipă în modesta lor viaţă. Până şi Nea Gică, octogenarul meu vecin de la ţară, care dă mâncare celor doi câini ai mei atunci când eu locuiesc la oraş, are romanul lui.

Revistă literară: 
imaginea utilizatorului nicodem

mic pamflet de neputinţă. 2.

un fel de românia după nicodem

îmi amintesc de orăşelul meu aruncat între vii. din străbuni a fost locuit de oameni de treabă, dar mai rămăseseră prin absurd câţiva pitecantropi, mai ales între tătari, ataturci şi machedoni. fabrica de cretă înfiptă într-o muchie de deal, fabrica de vin, crama, încuscrită cu gurile uscate şi mari cât un sac fără fund la o aruncătură de băţ de şoseaua care duce la mare. canalul nu era pe-atunci. nu ştiu care dintre eminescu, porumbescu, grigorescu sau enescu şi-a uitat numele pe acolo, că o întreagă armată de "eşti" a ieşit după el (ei) ca ciupercile după ploaie. mutulescu, vasilescu, ionescu, dumitrescu, popescu, avramescu, zărnescu, săndulescu, brănescu, petrescu, siminescu, stănescu, rusănescu, georgescu, păulescu, filipescu, albulescu, bărbulescu, vătăşescu, băsescu.

Revistă literară: 
imaginea utilizatorului emiemi

nokia 8200

într-o zi o să mă fac mare atât de mare încât oamenii
vor intra în mine ca pe un hipodrom atunci voi fi plin
de gentlemani și femei cu pălării victoriene se vor uita cu nesaț la hematiile mele cabrate ca niște cai de rasă

știu că nu-ți găsești locul în orașul de termopan
în fiecare noapte îți spun povești aseară ți-am spus de dumnezeu când era mic
mama i-a dat o cutiuță din care ieșea o balerină dumnezeu învârtea cheița balerina dansa între pereții de sticlă tu dansai între pereții de sticlă ai adormit visând că îmi pregătești supă de perișoare

în fiecare zi mă întrebi ce mai fac (te superi tare când uit lucruri mărunte tocmai lucrurile mărunte ne fac oameni îmi spui)

Proză: